Azi, Petrom - OMV scumpeste din nou carburantii. Acelasi leitmotiv - "fluctuatia cotatiilor internationale ale produselor petroliere". Cu o productie proprie de 6-6,5 milioane tone de titei anual, la care se adauga si 6 miliarde mc de gaze pe an, Petrom nu ar trebui sa se grabeasca cu scumpirile care tin cont de cotatiile internationale ale titeiului. Am intelege daca Romania ar fi dependenta de importuri, dar la 30 la suta importuri, preturile benzinei Petrom nu ar trebui sa se incinga. Dan Barbulescu, analist BERG, dar si actionar al Petrom, atrage atentia actionarilor, printre care se numara si Ministerul Economiei si Comertului cu 40%, ca OMV a facut un buget de venituri si cheltuieli la un nivel de 36 $/baril, nu la 61 $/baril, nivel la care au fost fixate ieri noile preturi.

La randul sau, Consiliul Concurentei declara ca monitorizeaza evolutia carburantilor si concentrarea in piata a Petrom-OMVRompetrol. Deocamdata, la salariul minim de 90 euro pe luna, romanii platesc pentru un litru de benzina 1 euro, ca si vest-europenii. O crestere cu 10 dolari a pretului pe baril inseamna un cost simplimentar de 300-400 milioane dolari pe an, la nivelul importurilor totale.

Citeste si:

Se va scumpi si GPL cu 3 bani pe litru

Benzina Petrom se scumpeste cu pana la 3 bani pe litru - 300 de lei vechi. Benzina Eco Premium va fi comercializata cu 3,45 de lei pe litru - 34.500 lei vechi, iar Euro Premium si Premium fara plumb, cu 3,42 de lei - 34.200 lei vechi pe litru. Top Premium 99 Plus va fi vanduta cu un pret maxim de 3,77 lei - 37.700 lei vechi, in timp ce litrul de autogaz GPL ajunge la 1,79 lei - 17.900 lei vechi. Cursul euro stabilit pentru luni este 3,59 lei.