Pretul petrolului a continuat sa creasca sub influenta alegerilor din Iran sau atacurilor teroriste. Nu ne-am fi imaginat, insa, ca si aparitia unui uragan in Golful Mexic l-ar face sa treaca peste 61 $/baril, asa cum s-a intamplat ieri. Ca atare, in aceasta saptamana, pretul titeiului s-a intarit cu 9 la suta fata de saptamana trecuta si cu 45 la suta fata de 1 ianuarie acest an. Cum Centrul National al Uraganelor din SUA avertizeaza asupra altor furtuni in zona tropicala Dennis, putem intelege ca si pretul petrolului va continua sa se umfle.

Problema este care va fi reactia pietei romanesti, ca rezultat direct al acestor scumpiri fara precedent. Analistii considera ca mai trebuie sa se opereze majorari, in contextul in care Romania produce 60 la suta din necesarul intern. Dan Barbulescu, analist BERG si actionar minoritar al Petrom, da un mesaj foarte clar: "Petrom nu trebuie sa scumpeasca carburantii. Si-a facut un BUC pe 36 $/baril, iar pentru a scumpi va fi obligat sa-l rectifice.

Romania nu ar trebui sa se alinieze la piata vestica

Citeste si:

Cu scumpirile in cascada, din ultimele luni, atat Petrom, cat si Rompetrol ar trebui sa-si faca publice profiturile la jumatatea lunii august. Daca nu vor avea profit substantial, inseamna ca acesta s-a scurs undeva. Ca o concluzie, nici Petrom, nici Rompetrol nu trebuie sa scumpeasca benzina si motorina", conchide Dan Barbulescu. Petrom, opac cum a devenit dupa ce a intrat in proprietatea OMU, ne-a raspuns ca de obicei: "Va sunam noi intr-o ora", promite Gheorghe Constantinescu, directorul general executiv al Petrom.

In schimb, Dinu Patriciu, presedintele Rompetrol, prognozeaza cresteri al pretului titeiului pana la 80$/barilul pana la sfarsitul anului. In tandem, si pretul carburantilor in piata romaneasca va creste. "La fiecare crestere a pretului titeiului, cresc puturile de rafinare cu 10 la suta. Implicit, creste si pretul la pompa cu 4 la suta. In final, trebuie sa ne asteptam la cresteri", declara Patriciu.