Pe piata de capital a aparut o noua entitate, Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI). Acesta a fost infiintat, recent, in baza regulamentului 8/2004 emis de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) si constituie o cerinta a Uniunii Europene, in perspectiva aderarii Romaniei la structurile acesteia. Scopul Fondului este acela de a garanta tranzactiile bursiere. Cu alte cuvinte, investitorii, victime ale furtului de actiuni, isi vor recupera valoarea tranzactiei, care nu va depasi insa plafonul impus de comisia care supravegheaza piata.

Plafonul Fondului de Compensare creste anual. In 2005, acesta este echivalentul in lei a 2000 de euro pentru un investitor individual, in 2006 va fi de 4.500 euro, iar in 2011 va ajunge la echivalentul in lei a 20.000 de euro.

Fondul nu va compensa investitorii carora li se datoreaza valoarea unor tranzactii in legatura cu care a fost pronuntata o condamnare penala pentru savarsirea unei infractiuni de spalare de bani. Compensarile reprezinta totalul creantelor investitorului fata de un anume membru al Fondului, indiferent de numarul de conturi deschise, de moneda in care a fost efectuata investitia sau de localizarea conturilor in cadrul UE. Presedintele Consiliului de Administratie al FCI, Gheorghe Plesu, care este, totodata, si presedintele unei societati de brokeraj, considera ca sumele stabilite de CNVM sunt mici comparativ cu valoarea tranzactiilor efectuate la Bursa.

Nici capitalul social al Fondului, de 30.000 de euro, nu este prea mare, declara Plesu. El spune ca va purta discutii cu reprezentantii comisiei de supraveghere pentru ca FCI, care are statut de societate pe actiuni, sa poata obtine venituri si din alte activitati, cum ar fi "organizarea de cursuri sau acordarea de consultanta bursiera".

Regulamentul CNVM precizeaza ca veniturile Fondului provin din contributiile actionarilor. Acestia sunt societatile de brokeraj, societatile care administreaza investitii si institutiile de credit care presteaza servicii financiare. Deocamdata, Fondul se afla in faza demersurilor pentru intrarea in legalitate. Urmeaza realizarea Regulamentului de functionare pentru care "vom apela la specialisti in vederea armonizarii cu un model de afara", declara Plesu.

Fondul va stabili perioada in care investitorii isi vor formula pretentiile, care, potrivit Regulamentului 8/2004, nu poate fi mai mica de cinci luni.

Institutia este obligata sa plateasca compensatiile in cel mai scurt timp, dar nu mai tarziu de trei luni de la data validarii creantelor eligibile ale investitorilor. Pana la sfarsitul anului, Consiliul de Administratie al Fondului va trebui sa stabileasca cota procentuala a contributiilor anuale ale membrilor acestuia, care va fi cuprinsa intre 0,1% si 1%. Pentru primii doi ani de functionare, contributiile anuale nu pot fi mai mici de 200 de euro.

Incepand cu data aderarii Romaniei la UE, Fondul va asigura si compensarea investitorilor care au deschise conturi la sucursalele infiintate de membrii sai in statele Uniunii Europene.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.