Dolarul american a atins, vineri, cel mai ridicat nivel din ultimul an in raport cu moneda unica europeana, in contextul in care Rezerva Federala a Statelor Unite a majorat rata dobanzii de referinta, iar analistii au apreciat ca interventiile institutiei nu se vor opri aici, relateaza Mediafax.

Euro a pierdut pe perioada sedintei de tranzactionare un procent, ajungand la 1,1971 dolari, dupa ce a inregistrat un minim de 1,1965 dolari. Dolarul a crescut si in raport cu yenul japonez, avansul in acest caz fiind de 0,7 la suta, pana la 111,59 yeni, dupa un maxim de 111,67 yeni.

Lira sterlina a pierdut, la randul sau, un procent in raport cu dolarul american, pana la 1,7723 dolari. Nivelul dobanzii de referinta din Statele Unite a reprezentat principala influenta pentru piata valutara. Rezerva Federala a SUA a majorat rata dobanzii de referinta cu 0,25 puncte, pana la 3,25 la suta, aceasta fiind a noua interventie in crestere din ultimul an. In plus, institutia a indicat ca va continua aceasta politica, intr-un ritm "moderat". Pe de alta parte, euro si lira sterlina au fost afectate si de incertitudinile de ordin politic din Germania, unde cancelarul Gerhard Schroeder a anuntat, in fata membrilor Bundestagului, ca intentioneaza sa ceara dizolvarea Camerei in vederea organizarii alegerilor legislative anticipate. In consecinta, dolarul a atins vineri cel mai inalt nivel din ultimele 11 luni in raport cu lira sterlina, cel mai ridicat din ultimele opt luni fata de dolarul neo-zeelandez si din ultimele 13 luni in raport cu francul elvetian.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.