Denominarea a mers foarte bine din punct de vedere tehnic, gratie numarului mare de specialisti care au lucrat la acest proces, a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, la sfarsitul saptamanii trecute, intr-o emisiune televizata. El a apreciat ca efectele denominarii ar putea avea un impact emotional in randul populatiei. "Acest proces are o parte emotionala, mai putin tehnica, si acolo am avut si mai avem inca emotii", cu privire la reactia populatiei.

"Emotiile noastre sunt legate de maniera de receptare a acestei noi emisiuni. Societatea romaneasca are amintiri, si nu toate placute. Dau aici exemplul devastator pentru sufletele multor romani. Anii 1947 si 1952. De aici poate si necesitatea circulatiei in paralel a leului vechi si nou. In plus, bancnotele vechi se preschimba pe termen nelimitat, ele sunt valori si vor reprezenta valori pe termen nelimitat, chiar daca nu vor mai fi in circulatie", a explicat guvernatorul bancii centrale.

"Imi amintesc ca plateam pentru o paine 2,50 lei, iar acum o paine costa 60 de bani. Sistemul de valori din 1959 reflecta elementele unei tari comuniste. Acum intram intr-un alt sistem de valori, cu preturi europene. Este adevarat ca, psihologic, pensionarii pot avea un soc, dar leul nou simplifica mult lucrurile. Pensionarii vor avea doar o problema de obisnuinta, dar isi vor aduce repede aminte ca si in trecut au lucrat cu banuti", a spus Isarescu. "Un aspect al denominarii este legat si de obisnuinta. De exemplu, in Franta, circulatia paralela a durat aproape 10 ani in franci vechi si franci noi. Persoanele mai in varsta, chiar dupa zece ani mergeau la magazin si intrebau de preturile in franci vechi", a exemplificat Isarescu.

Bucurestii, primii la bani noi

Banca Nationala face un efort ca vechile cupiuri sa fie schimbate mult mai repede decat s-a stabilit initial. "Sunt sigur ca in Bucuresti procesul de disparitie a banilor vechi va fi mult mai rapid, iar predominanta leilor noi va fi mai puternica decat in alte orase", a spus guvernatorul BNR. Denominarea a fost facuta la timp. Nu era mai bine sa fie facuta mai tarziu, pentru ca peste patru ani costurile de emisiune erau mult mai mari. Nu puteam sa tiparim o bancnota de 5 milioane lei, fara sa cream senzatia de inflatie", a mai aratat Isarescu. Denominarea trebuie privita si ca o masura care priveste spre aderarea la Uniunea Europeana si la viitoarea aderare la euro, a explicat guvernatorul.

"Doar dimensiunile bancnotelor au fost schimbate, pentru ca romanii, in mod sigur, vor intra in Uniunea Europeana si, in mod sigur, in 2012 -2014 vom adopta euro, iar oamenii trebuie sa se obisnuiasca si cu dimensiunea bancnotelor europene", a mai spus Isarescu.

7,5% inflatia in 2005

Este posibil ca inflatia din acest an sa nu fie de 6%, cum ne-am propus, ci de 7,5%, dar va asigura ca inflatia in Romania va merge in continuare in jos, a mai spus Mugur Isarescu.

"Noi nu am fi deranjati daca o anumita crestere a leului s-ar manifesta, pentru ca in prezent exista presiuni de apreciere a leului. Nu-mi este frica de presiunile inflationiste si nici de o miscare semnificativa de pe leu pe valuta. Un leu foarte tare este dureros, pentru ca aceasta impinge spre o crestere de competitivitate, iar daca nu reusesti sa devii competitiv in aceste conditii poti sa dispari. Banca Nationala monitorizeaza stabilitatea preturilor, pentru a evita cresterea inflatiei", a asigurat guvernatorul bancii centrale. 80 - 90% din rotunjirile de preturi s-au dus in jos, inca inainte de denominare, din estimarile bancii nationale, a aratat guvernatorul. "Ne uitam la stabilitatea preturilor. Nu vrem sa facem alte dezechilibre. Nu vrem nici ca leul sa se aprecieze prea tare, caci aceasta situatie ii descurajeaza pe exportatori si ii incurajeaza pe importatori, iar aceasta situatie poate crea dezechilibre ale balantei de cont curent", a spus Isarescu.

Patru zecimale pe bursa

Denominarea va avea efecte si asupra operatiunilor la Bursa de Valori (BVB) si va face ca brokerii sa sporeasca si mai mult atentia pentru a nu aparea erori cu efecte nedorite, considera directorul general al BVB, Stere Farmache, transmite Rompres. "Trebuie sa fim constienti ca brokerii vor opera cu noi cifre, preturile la bursa vor fi exprimate cu patru zecimale si, prin urmare, exista un risc de eroare umana. Speram ca brokerii sa acorde atentie maxima in aceste prime zile de tranzactionare, in asa fel incat sa se poata familiariza cat mai repede cu noile valori, in asa fel incat sa nu fim nevoiti sa corectam erori, ceea ce va fi foarte dificil, pentru ca o tranzactie odata ce a fost efectuata, poate fi desfiintata doar de justitie", a declarat Stere Farmache.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.