Actionarii Santierului Naval Oltenita (Navol) vor discuta, la15 iulie, lansarea unei emisiuni de obligatiuni nominative in lei, reprezentand echivalentul a 567.000 de dolari, pentru a acoperi, spun ei, necesarul de capital de lucru al societatii. Titlurile vor fi oferite spre cumparare actionarilor acestei societati comerciale. Iar cum cel mai mare actionar este SIF Muntenia (52% din actiuni) este de asteptat ca acesta sa cumpere actiunile care sunt puse la vanzare la pretul de 2100 lei, in conditiile in care pretul unei actiuni tranzactionate pe Bursa de Valori Bucuresti este in prezent de 600 lei.

SIF Muntenia, prin intermediul societatii de administrare financiara Muntenia Invest, a tot pompat bani in Navol, din 1999 incoace. Bani care nu au reusit sa redreseze societatea.

Anul trecut, aceasta a inregistrat pierderi, la fel ca si in anii precedenti, si nu a acordat actionarilor sai dividende. In consecinta, nici actionarii SIF Muntenia nu au vazut vreun leu de la aceasta societate. In schimb, au cheltuit bani.

Citeste si:

Anul trecut, SIF Muntenia a cumparat de la Navol 2.075.000 de obligatiuni pentru care platit 4,375 miliarde de lei (2.100 lei de obligatiune). In 2003, in cadrul unei operatiuni de majorare a capitalului social, SIF Muntenia a subscris aproximativ 49,6 miliarde lei, aport prin care si-a majorat participatia la Navol.

Muntenia Invest a mai cumparat, in numele SIF Muntenia, 225.664 de actiuni ale Santierului naval de la Oltenita cu pretul de 2.100 lei pe actiune. In prezent la Navol Oltenita s-a sistat alimentarea cu energie electrica. In plus, santierul inregistreaza o datorie de 10 miliarde lei catre bugetul local. Pentru ca nu isi primesc salariile, muncitorii de la Navol au participat la numeroase manifestatii impotriva conducerii societatii, dar fara folos. Intre timp, banii actionarilor curg linistiti pe Dunare.