"Ma saturasem de toti cei care ma asteptau in fata biroului, dimineata". Cam acestea au fost cuvintele lui Ion Popa, rostite intr-un cadru privat, dupa ce si-a dat demisia din functia de presedinte al Petrom, acum trei ani. "Din motive personale", a fost explicatia sefului sau direct, Dan Ioan Popescu.

Nu am pus, nici atunci, nici acum, la indoiala starea sanatatii lui Popa, dar am spus, si atunci, si acum, ca Petrom a fost o vaca de muls. De catre baroni si baroneti locali, dar si de catre finantatori ai puterii. Mai mici sau mai mari. Afacerile cu petrol au fost, in era in care statul era patron, proaste pentru Petrom, dar extraordinar de profitabile pentru cei care incheiau afaceri cu Petrom.

Compania, de stat pina acum doi ani, a mostenit de la statul comunist chiar atuul care a facut-o vandabila: dreptul exclusiv de a extrage petrol din Romania. Pentru cititorii mai tineri, carora acum li se pare normala existenta grupurilor private, trebuie amintit ca, inainte de 1998, toate cele zece rafinarii din Romania (alaturi de cimpurile de extractie, de depozite, de statiile de benzina) erau grupate in ceea ce s-a numit Compania Romana de Petrol (CRP). Creata in 1996 pe structura fostei Rafirom, care insemna cam acelasi lucru.

In 1998, CRP s-a spart, si fiecare rafinarie a trebuit sa se descurce de capul ei. Avantajata de aici a iesit ceea ce s-a numit mai tirziu Societatea Nationala a Petrolului (SNP) Petrom. Ea a mostenit doua rafinarii (Arpechim Pitesti si Petrobrazi Ploiesti), toata fosta retea PECO si, cel mai important, dreptul exclusiv de a extrage titei din cimpurile petrolifere din Romania. Iesite de sub umbrela statului, celelalte rafinarii mari, fara piata si fara resurse, nu aveau alta cale: si RAFO, si Petromidia si-au sistat activitatea.

Petrolul acum, banii niciodata

Petrom a mers inainte, din cauza avantajelor enuntate mai sus. Cu management de stat: petrolul e al tarii, il scoatem ieftin si il folosim ieftin, il procesam cum putem si vindem benzina ieftina la popor. A mers, dar cu pretul datoriilor si pierderilor care erau trecute, la finalul fiecarui an, la datoria publica. Una dintre cauze a fost pretul mic al carburantilor, care nu acoperea costurile - ani de zile, cei de la Petrom au spus, mai cu perdea sau fara, ca activitatea de rafinare inregistreaza pierderi. Cealalta, contractele comandate, de genul: Petrom livreaza titei sau produse petroliere, dar "uita" sa mai primeasca si banii de plata.

Iacobov - prima rafinarie

Poate cel mai sonor personaj care a beneficiat de pe urma Petrom a fost Corneliu Iacobov, fost si actual membru al PSD, fost om de afaceri de succes si actual invinuit de procurori. In 1999, cind PSD era in opozitie, a cumparat rafinaria Darmanesti, cu doar 10 miliarde de lei. Rafinaria nu era mare, dar a lasat o gaura mare. La sfirsitul lui 2003, totalul datoriei catre Petrom se ridica la 5.100 de miliarde de lei. Cauza: titei livrat de Petrom rafinariei lui Iacobov ani de zile si neplatit. E usor de intuit de ce Petrom n-a sistat livrarile cind rafinaria Darmanesti a recidivat in neplata.

Nu doar Petrom s-a ales cu gauri, ci si statul. 3.500 de miliarde datorii, fapt pentru care Darmanesti a intrat in faliment. Si acum Fiscul se chinuie sa recupereze ce se mai poate din datorii.

Iacobov - a doua rafinarie

La RAFO, cealalta rafinarie cumparata de Iacobov, s-a ajuns tot la faliment, dar pe cai ceva mai ocolite. Prin aceeasi firma cu care a cumparat Darmanesti, Iacobov a cumparat si cealalta rafinarie din Moldova, mult mai mare de data asta - RAFO. Doar trei ani a trebuit sa treaca pentru a se ajunge la aceeasi situatie: 8.000 de miliarde de lei datorie catre stat, 2.200 de miliarde datorie catre Petrom, in contul aceluiasi tip de tranzactii: petrol livrat si neplatit. Iacobov s-a spalat insa pe miini intre timp: rafinaria a fost vinduta, cu datorii cu tot, firmei Balkan Petroleum. Aceasta este detinuta in proportie de 50-50% de firma VGB (detinuta de fratii Marian si Octavian Iancu, si ei invinuiti acum in cazul RAFO, nici ei straini, se pare, de politica, adica de PSD) si de fondul de investitii Central European Petroleum, noua denumire a Regal Petroleum, unde sta, mai mult sau mai putin vizibil, cautatorul de aur de la Rosia Montana, Frank Timis.

Statul a vrut sa bage RAFO in faliment, fratii Iancu au vrut, pe baza aceleiasi legi a falimentului, un plan de reorganizare. L-au obtinut, si, teoretic, datoriile RAFO sint convertite in actiuni ale statului. Abia dupa schimbarea puterii, statul a miriit si a inceput sa conteste procedura. Odiseea proceselor continua, dar se pare ca Iacobov este intangibil: el nu a fost administrator, deci nu poate sa raspunda. A fost doar actionar. Si fratii Iancu au trecut pe la Parchet, dar au iesit la fel cum au intrat.

Tender, pe relatia Petrom-Carom-RAFO

Tot legat de RAFO si-a facut un nume in lumea petrolului un alt personaj, apropiat al fostului presedinte Iliescu de data asta, adica Ovidiu Tender. Omul de afaceri timisorean a intrat mai devreme in industria petroliera prin achizitionarea Prospectiuni SA, singura societate din tara care asigura prospectiuni geologice pentru foraj. In odiseea RAFO, Tender a intrat mijlocind o creanta a RAFO catre Petrom. Mai exact, Tender s-a angajat sa presteze lucrari de circa 1.400 de miliarde de lei catre Petrom, cele 1.400 de miliarde fiind o datorie a RAFO catre Petrom. In schimb, Tender urma sa fie actionar la RAFO. Omul de afaceri s-a razgindit insa si a cerut banii de la rafinaria onesteana. Nu i-a primit, dar poate ca asta era si planul - Tender a devenit astfel creditor la RAFO si s-a impotrivit falimentului rafinariei si, implicit, tentativei de a se recupera din datoria RAFO.

Omul de afaceri timisorean a vrut si tortul cel mare - el s-a inscris impreuna cu compania americana Halliburton si cu Regal Petroleum (firma lui Frank Timis, persoana cu care se pare ca este in relatii familiare) la privatizarea Petrom. Nu i-a iesit. A incercat o fuziune a combinatului Carom, pe care-l detinea, cu RAFO, dar nici asta n-a iesit. Pina la urma a vindut combinatul cu datorii cu tot, acelorasi patroni de la RAFO.

Patriciu, liberalul iertat de PSD

De partea cealalta a baricadei politice sta Dinu Patriciu. Liberalul incercase inca din 1996 sa cumpere Petromidia printr-o firma numita Petromidia USA. Nu a reusit. A mai trebuit ca rafinaria sa mai aiba parte de o privatizare ratata, cu turcii de la Akmaya, pentru ca Patriciu sa cumpere, prin Rompetrol, rafinaria de la malul marii, in 1999. Luase deja Vega, una dintre micile rafinarii ploiestene.

Rompetrol are astazi peste 20 de firme, de la comercializare de carburant pina la companie feroviara. Fiecare presteaza in principal pentru celelalte companii din grup.

Liberalul a beneficiat si el de clementa PSD - datorii de 600 de milioane de dolari au fost convertite in obligatiuni scadente in 2010. E drept, Patriciu plateste dobinda, dar mecanismul compensarii ii permite sa nu mai achite tot principalul la scadenta.

L-a lovit insa tot un PSD-ist, Ioan Talpes. Patriciu spune ca Talpes i-a fabricat dosarele in care a fost cercetat de PNA si de Parchetul General pentru ca n-a vrut sa dea la schimb actiuni Petromidia pe actiuni RAFO. Privatizare frauduloasa, coruptie, spalare de bani, tot tacimul. In unele cauze, Patriciu a iesit curat, altele se cerceteaza. Pina acum a cazut in picioare, iar Rompetrol se dezvolta si chiar vrea sa devina o companie regionala. Dincolo de acuze sau suspiciuni, e clar un lucru: Patriciu este singurul care nu s-a intersectat cu Petrom.

Luca, sindicalistul patron

Liviu Luca este un alt personaj creat de petrol. Este liderul sindicalistilor din Petrom. Avind in spatele sau forta a 70.000 de oameni, s-a putut impune tot timpul in activitatea companiei. El este artizanul Petrom Service, companie creata tocmai pentru ca s-a opus in ruptul capului concedierilor colective din Petrom, cerute de FMI. Oamenii n-au fost dati afara, ci integrati in Petrom Service, care lucreaza, in principal, tot cu Petrom. Este puternic si acum, cind Petrom este administrat de OMV, pentru ca austriecii au inca nevoie de liniste la Petrom. Insa, pentru a-si asigura viitorul, Luca si-a dezvoltat si alte afaceri: o banca, cel mai influent canal de stiri, trei ziare. S-a spus ca achizitiile s-au facut din banii creierului FNI, Sorin Ovidiu Vintu. El a spus ca Vintu doar il consiliaza si, pentru asta, liderul sindical chiar il plateste. Luca declara ca actioneaza tot timpul in interesul sindicalistilor.

...si altii

Acestia au fost greii petrolului. Au trait si traiesc din cauza "aurului negru". Au fost impinsi in paginile ziarelor exclusiv din cauza afacerilor cu petrol. Sint insa si altii, mai in fata sau in coada "Topului 300", care sint legati de petrol, dar nu in mod determinant. Cel mai cunoscut este umanistul Dan Voiculescu. Imperiul sau are o legatura cu petrolul prin faptul ca firmele lui Voiculescu se ocupa de 25% din distributia de produse Rompetrol. Voiculescu a vrut la un moment dat mai mult, spunindu-se ca ar fi interesat de cumpararea Oltchim. Miscare interesanta la acea vreme, cind se dadea ca sigura vinzarea de catre OMV a Arpechim. Urma o integrare Arpechim-Oltchim, ceea ce ar fi dat nastere unui mamut petrochimic, controlat de Voiculescu. Nu a fost sa fie.

Ioan Nicolae, mai cunoscut publicului pentru sarabanda privatizarii dubioase a SNTR, a fost direct implicat in afacerile cu petrol. Grupul sau, Interagro, a detinut pachetul majoritar al rafinariei Astra din Ploiesti. Anul trecut insa a vindut rafinaria. A considerat tot timpul ca afacerile cu petrol nu sint profitabile. Cumparatorul Astrei a fost un off-shore din Insulele Virgine, Kreyton Limited. Care a inchis-o. Astra este acum in faliment.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.