Bancile au anuntat programul de lucru al sucursalelor, dar nu toate au precizat momentul deschiderii bancomatelor

Joia si vinerea viitoare, majoritatea bancilor au anuntat ca vor avea portile inchise. Din cauza ca de pe 1 iulie urmeaza sa fie pus in circulatie leul nou, iar bancile au nevoie de timp pentru a-si adapta sistemele informatice si pentru a alimenta o parte din bancomate cu noile bancnote.

Majoritatea bancilor au anuntat ca sucursalele vor avea portile inchise in perioada 30 iunie-3 iulie (de joi pana luni). In ce priveste functionarea bancomatelor, nici dupa ce banca centrala a somat bancile sa comunice clientilor programul in zilele de 30 iunie-1 iulie, lucrurile nu sunt foarte clare.

Unele au anuntat de cand vor fi inchise bancomatele, dar au omis sa spuna cand vor fi repuse in functiune. Dupa ce weekend-ul introducerii leului greu va trece, romanii vor putea vedea prima schimbare majora. De la 1 iulie, sumele din conturi vor fi inregistrate in lei noi. Deci nu va speriati daca, atunci cand va duceti la banca, veti constata ca aveti de 10.000 de ori mai putini bani in cont. Fiecare leu nou e mai valoros. Bancherii tin sa dea asigurari ca nu exista riscul ca romanilor sa le dispara banii din cont. Cu o mica exceptie.

Dupa taierea zerourilor, soldurile conturilor vor fi afisate cu doua zecimale. Adica de la sute de lei vechi in sus. Prin urmare, bancile trebuie sa rotunjeasca soldurile actuale la sute de lei. In cazul in care ultimele doua cifre ale soldului contului sunt mai mici decat 50 de lei vechi, rotunjirea se va face in jos. In celelalte situatii, clientii bancilor pot castiga pana la 50 de lei vechi din rotunjirile in sus efectuate de banci.

Program

BRD - Sucursale: inchise 30 iunie-3 iulie. Bancomate: inchise 30 iunie, ora 00.00, redeschise incepand cu 1 iulie, ora 00.00, pana la ora 5.00 dimineata

BCR - Sucursale: deschise, dar nu lucreaza cu numerar in perioada 30 iunie-3 iulie. Bancomate: inchise 30 iunie, ora 00.00 - redeschise incepand cu 1 iulie

Raiffeisen Bank - Sucursale: inchise 30 iunie-3 iulie. Bancomate: inchise
30 iunie, ora 10.00-1 iulie, ora 10.00

Bancpost - Sucursale: inchise 29 iunie, ora 12.00-3 iulie. Bancomate: inchise 28 iunie, ora 18.00-1 iulie, pentru plata facturi inchise 30 iunie, ora 10.00-
1 iulie

Banca Tiriac - Sucursale: inchise 30 iunie-1 iulie, 2-3 iunie - cele din Metro - deschise. Bancomate: inchise 30 iunie, ora 00.00-24.00, deschise 1 iulie, ora 00.00

Alpha Bank - Sucursale: inchise 30 iunie-3 iulie. Bancomate: inchise 30 iunie, ora 15.00-1 iulie, ora 00.00

HVB Bank - Sucursale: deschise 30 iunie-1 iulie, doar consultanta. Bancomate: inchise 30 iunie.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.