Procesul de privatizare a Bancii Comerciale Romane (BCR) va fi incheiat in acest an, urmat imediat de vanzarea Casei de Economii si Consemnatiuni, pe lista investitorilor interesati fiind societati bancare din Germania, Franta, Italia, Austria, Ungaria, a afirmat premierul Calin Popescu Tariceanu. "Avem perspective foarte bune ca privatizarea BCR sa se incheie in acest an, urmata foarte curand de privatizarea CEC", considera Tariceanu.

Presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Gabriel Zbarcea, a afirmat, recent, ca pana acum si-au anuntat interesul pentru BCR sase institutii de credit. Bancile care au confirmat oficial dorinta de a participa la privatizare sunt Banca Intesa, Unicredito, Deutsche Bank, Fortis, BNP Paribas, HVB-Creditanstalt.

CALENDAR

Investitorul strategic care va fi desemnat castigatorul procesului de privatizare va putea prelua fie un pachet de 50% plus una din actiunile institutiei de credit, fie o participatie de 61,8825%. Termenul de depunere a scrisorilor de intentie la AVAS este 7 iulie, dupa care va fi stabilita o lista restransa. Investitorii selectionati vor fi notificati, la 14 iulie, sa semneze contractele de confidentialitate si sa plateasca taxa de 10.000 de euro pentru dosarul de prezentare si accesul la camera de date a bancii. Dupa acest proces de evaluare, AVAS va primi ofertele angajante pana la 19 septembrie 2005. Ofertele vor fi deschise la 20 septembrie.