Cei care viseaza sa locuiasca intr-o zona cu multa verdeata, departe de zgomotul si noxele Bucurestiului, dar totusi aproape de centru, intr-un cartier in care siguranta este la mare pret, au motive de bucurie. In cativa ani va prinde contur cel mai mare proiect privat de dezvoltare urbana din Europa centrala si de sud-est: cartierul rezidential Baneasa, care a inceput sa se ridice la limita nordica a sectorului 1, in perimetrul marcat de Aeroportul Baneasa, DN1, Aleea Privighetorilor si zona Iancu Nicolae. Bucurestiul se extinde si, odata cu aceasta, cresc si pretentiile locuitorilor sai.

Nevoia unei case mai mari, intr-un cartier aerisit, din care sa nu lipseasca spatiile comerciale, de birouri, gradinite si scoli, lacase de cult si centre de divertisment, se resimte tot mai acut. Pana acum, proiectele imobiliare de acest tip s-au dezvoltat la o scara destul de mica, resursele financiare alocate nefiind intotdeauna prea mari.

Compania Baneasa Investments a lansat insa, recent, unul dintre cele mai ample proiecte private de dezvoltare urbana integrata din Europa. Totalizånd peste un milion de metri patrati, care vor fi amenajati in scopuri diferite, pe 221 de hectare, din care 50 de hectare spatiu verde, Baneasa va reprezenta un model de dezvoltare urbana pentru Romånia. Proiectul va fi realizat pe etape, pana in 2015, pe un teren cu o suprafata de 224 hectare, si va include birouri, centre comerciale si 3.000 de case individuale, colective sau apartamente in vile.

Import de arhitectura

"Bucurestiul se extinde permanent si are nevoie de solutii urbanistice care sa-i creeze identitatea de capitala europeana. De proiecte coerente, realizate cu responsabilitate, care sa-i asigure o dezvoltare durabila, iar Baneasa este primul dintre ele. Lansam nu numai un proiect de dezvoltare urbana, ci mai ales o noua viziune - aceea de a crea un nou mod de a trai, a munci si a face cumparaturi. Proiectul Baneasa va face ca orasul sa creasca pentru toti locuitorii sai, cu inteligenta si responsabilitate", a declarat Mihail Mateescu, directorul general al companiei Baneasa Investments. Proiectul reprezinta cel mai mare import de arhitectura din Romånia, constructiile respectand standardele internationale de calitate si confort. Planificarea si proiectarea sa au inceput in urma cu cinci ani, pana in prezent fiind investita suma de 20 de milioane de dolari.

Baneasa Investments, dezvoltatorul proiectului, este o societate pe actiuni. Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Bucuresti detine 49,88% din actiuni, restul titlurilor fiind in posesia mai multor firme - Herastrau SA (21,6%), International Business and Trading Corporation din Marea Britanie (11,9%), Comaliment (11,4%), SC ASD Miorita (5%). Persoana fizica Andrei Mihai Bejenaru are o participatie de 0,007%. Partenerii firmei sunt PricewaterhouseCoopers (consultanta financiara), Gleeds (diriginte de santier), Salans (consultanta juridica), Callison (proiectant general), Rostrada (consultant general pentru investitii, proiectant de urbanism si pentru infrastructura), Chapman Taylor, Mihai Radu Architects si Zip Studio (arhitectura).

Investitie de 1,2 miliarde euro

Conceptul urbanistic pe care se bazeaza acest proiect consta in crearea unei zone deschise, parte a Capitalei, care sa integreze o zona rezidentiala, un parc de afaceri si o zona comerciala. Suprafata pe care va fi construit proiectul ce va absorbi o investitie de peste 1,2 miliarde de euro reprezinta 1% din suprafata Bucurestiului, fiind cea mai mare investitie imobiliara din Romania. Michael Lloyd, expert britanic in domeniul imobiliar implicat in proiectul Baneasa, spune ca resursele financiare vor fi asigurate prin autofinantare, chirii pentru spatiile comerciale si birouri, precum si din credite bancare, fiind purtate negocieri cu un consortiu bancar. Lloyd a precizat ca investitia realizata pana in prezent se ridica la 20 de milioane de dolari si a fost asigurata de actionarii Baneasa Investments. "Sunt multe companii multinationale interesate, care vor sa-si amplaseze aici birourile sau afacerile", a precizat Lloyd pentru SFin.

Citeste si:

"Valorile care stau la baza dezvoltarii proiectului Baneasa sunt calitatea, integrarea, accesibilitatea si abordarea pro-ecologica. Am implicat in acest proiect parteneri de calitate, alaturi de care vom finaliza un concept urban care va schimba reperele in ceea ce priveste standardele de viata. Este un proiect care urmareste accesibilitatea si integrarea armonioasa in restul comunitatii si nu izolarea de aceasta, generand valoare adaugata pentru toti locuitorii Bucurestiului. Copiii din orice zona a Capitalei vor putea sa invete la gradinitele, scolile sau Universitatea din Baneasa. Parintii lor isi vor putea face cumparaturile in cel mai mare centru comercial din sud-estul Europei si apoi vor putea sa-si petreaca dupa-amiezele in parcurile din Baneasa sau in centrele de relaxare care vor fi construite aici. Mai mult, sectorul 1 al Capitalei va dispune de inca 30 de hectare de drumuri moderne, care vor fluidiza traficul in zona de nord", a explicat directorul general Mihail Mateescu.

Toate facilitatile

Zona rezidentiala va cuprinde cel putin 3.000 de spatii de locuit, de la apartamente si case insiruite la case unifamiliale, precum si toate facilitatile necesare - piata centrala si magazine, scoli, biserica, facilitati sportive, birouri bancare, centru medical, cabinete de avocatura, cluburi de intretinere si sali de sport, parcuri si terenuri de joaca pentru copii. Una dintre cele mai importante particularitati ale zonei rezidentiale este aceea ca locuintele sunt dispuse aerisit. Locuitorii din aceasta zona vor respecta un set de reguli comunitare de natura sa conserve valoarea ansamblurilor rezidentiale.

Parcul de afaceri va oferi companiilor 120.000 de metri patrati de birouri de tip A si A+, amplasate in mijlocul naturii si dotate cu toate facilitatile, telecomunicatii prin fibra optica, inclusiv televiziune digitala si acces la Internet in banda larga, la fel ca si zona rezidentiala. Zona comerciala va acoperi o suprafata de peste 170.000 de metri patrati, fiind cea mai intinsa din Europa centrala si de est.

La finalul celor trei etape de constructie, aceasta va cuprinde un mall cu numeroase facilitati, un hypermarket de 16.000 de metri patrati, un magazin de bricolaj de 10.000 de metri patrati, peste 35.000 de metri patrati de galerii de mobila, 65.000 metri patrati de magazine ale unor firme internationale si patru zone dedicate gastronomiei. Centrul de divertisment va cuprinde un cinematograf multiplex, patinoar, restaurante, spatii expozitionale si scena pentru concerte live.

Primaria castiga o avere

Conform datelor puse la dispozitie de compania Baneasa Investments, dezvoltatorul proiectului, cifra de afaceri generata de agentii economici atrasi in aceasta zona va fi de aproximativ 20 de miliarde de euro in urmatorii zece ani, respectiv o medie anuala de doua miliarde euro. Se estimeaza ca zona centrului comercial va genera venituri de 1-1,2 miliarde euro anual, zona de afaceri - intre 600 si 700 milioane euro pe an, iar cea a micului comert si a serviciilor va aduce, in medie, 100 milioane euro pe an. Bugetul local al Bucurestiului va administra in urmatorii ani aproximativ 770 de milioane de dolari, proveniti din taxe si impozite generate de dezvoltarea economica din aceasta zona. In acest context, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, este de parere ca dezvoltarea unor asemenea proiecte imobiliare "va schimba Bucurestiul" in urmatorii sapte-zece ani.