Datorita faptului ca economiile acestor tari sunt foarte mici, comparativ cu cele din zona euro (6% din PIB-ul UE, 3% din numerarul in circulatie si 2% din totalul agregat al bancilor) exista riscuri minime cu privire la stabilitatea monedei unice europene.

Sunt numeroase argumentele care pledeaza pentru introducerea euro cat mai rapid posibil in statele Europei Centrale si de Est (ECE). Dar cu toate acestea, adoptarea monedei unice de catre noile intrate in Uniunea Europeana (UE) nu va avea loc mai devreme de 2007-2008. Exista inca o serie de obstacole de natura politica sau economica ce nu fac posibila introducerea la acest moment a euro, de catre cele opt state din ECE (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia si Lituania). In aceste conditii, transformarea avantajelor indiscutabile ale acestui proces in beneficii care sa depaseasca, in valoare, costurile pe care aderarea le implica, depinde doar de gradul de integrare si de abilitatea acestor state de a depasi piedicile aparute.

Provocarile din plan economic carora statele din ECE nou intrate in Uniune trebuie sa le faca fata, tin in mod special de realizarea convergentei atat in termeni reali, cat si in termeni nominali. Realizarea unui mai mare grad de convergenta este esentiala pentru riscurile si costurile pe care le implica adoptarea euro. Sunt oare cele opt tari din ECE nou-intrate in UE atat de asemanatoare din punct de vedere al economiei, incat sa-si poata permite sa practice aceeasi politica monetara si de curs de schimb ca si mai vechii membri ai UE?

Faptul ca exista o mai mare stabilitate a cursului de schimb in cazul tarilor central si est-europene, comparativ cu unele state actuale membre ale UE inainte cu patru ani de aderarea lor la Uniunea Europeana nu constituie o garantie ca primele sunt mai pregatite pentru moneda unica. Nu trebuie uitat ca in aceasta prima faza a tranzitiei - incheiata in momentul de fata - multe din tarile central si est-europene au folosit cursul de schimb ca ancora pentru realizarea stabilitatii monetare.

Un curs de schimb stabil sau in echilibru apare doar atunci cand nu exista un diferential al inflatiei sau dobanzilor sau cand contul curent este echilibrat. Or, in majoritatea statelor din ECE, exista devieri semnificative de la "punctul de echilibru" pentru fiecare din cele trei criterii (inflatie, dobanzi sau cont curent). Spre exemplu, diferentialul inflatiei este de 0,2% in medie intre tarile din ECE si cele din UE. Iar tendinta pentru anii care vor veni este una crescatoare ca urmare a modificarilor de preturi la bunurile sau serviciile care nu intra in circuitul international (o mare parte a serviciilor, tranzactiile cu locuinte etc.), preturi care vor urca datorita cresterii salariilor.

Se va ajunge la un proces de apreciere a monedelor nationale, proces care daca nu va fi insotit si de o crestere de productivitate va conduce la pierderi de competitivitate pentru anumite segmente ale economiei. Calculand insa in euro, se va constata per total o crestere a averii cetatenilor si firmelor central si est-europene.

In ceea ce priveste deficitul de cont curent intalnit in cazul majoritatii tarilor din ECE care in 2004 au fost primite in UE (cele opt), desi acesta este destul de mare nu constituie un motiv de ingrijorare, din cauza ca aceasta situatie are ca explicatie masivul influx de investitii straine.

In sfarsit, nivelul ridicat al dobanzilor din ECE comparativ cu UE desi este un factor important de influenta pentru realizarea stabilitatii cursului de schimb, nu reprezinta totusi cel mai important factor.

Ca urmare, nici unul din obstacolele de mai sus nu sunt de nerezolvat pentru un stat care doreste sa adopte moneda unica europeana.

Capacitatea de plata a datoriei externe este, de asemenea, o "problema" ce ar putea influenta adoptarea euro de catre tarile ECE. Dar, in ciuda cresterii acesteia, ca urmare a inregistrarii succesive a unor deficite de cont curent ea este mai putin o problema legata de moneda sau de curs de schimb, cat mai mult o problema de profitabilitate economica a investitiilor (si in special a celor din sectorul privat).

Gradul mai scazut de intermediere financiara (de circa 32% din PIB in cele opt tari din ECE, fata de 101% din PIB in UE) face ca politica monetara sa fie mai putin eficienta in aceste state, comparativ cu cele din UE, dar in acelasi timp le fereste pe acestea complicatiile ce ar putea fi cauzate de o reducere prea brusca a dobanzilor in urma pregatirilor care se fac pentru adoptarea euro.

Citeste si:

Remarca destul de des auzita in cercurile analistilor economici din ECE "ca tarile din zona nu au atins optimul in ceea ce priveste pregatirea economiilor lor pentru introducerea monedei unice europene" este probabil adevarata, considera economistii Bank Austria Creditanstalt, dar nici in cazul unora din mai vechii membri ai UE nu se poate afirma altceva.

De aceea, in ciuda rezervelor mentionate mai sus, daca judecam din punctul de vedere al costurilor si beneficiilor, probabil ca o mai rapida adoptare a euro este recomandata.

Obstacole formale

Adoptarea euro de catre statele nou-intrate in UE tine insa si de indeplinirea criteriilor de convergenta de la Maastricht pentru o perioada de cel putin doi ani inainte de adoptarea monedei unice. La ora actuala, nici una din cele opt tari central si est-europene nu indeplineste in totalitate aceste criterii.

Spre exemplu, in ceea ce priveste criteriului cursului de schimb (sa nu existe variatii mai mari de +/-15% ale monedei locale fata de euro, in faza premergatoare adoptarii monedei unice europene) Lituania si Polonia nu se incadreaza in standarde. In ceea ce priveste valoarea ratei inflatiei cinci din cele opt ar putea sa indeplineasca normele legate de acesta.

Totusi, cel mai important criteriu de convergenta ramane cel legat de deficitul bugetar (acesta nu trebuie sa fie mai mare de 3% din PIB). Incadrarea in standarde ar presupune insa uriase costuri economice in majoritatea statelor din ECE. Cu toate acestea, fiecare tara va trebui sa arate modalitatea prin care doreste sa echilibreze bugetul, in ideea adoptarii monedei unice. Ca urmare, datoria publica a acestor state va inregistra un declin considerabil scazand de la o pondere de 43% in PIB in 2004, la 34% in 2006 si la mai putin de 20% in 2013, asa cum prevede de altfel si Pactul de Stabilitate si Crestere Economica.

Trebuie avut insa in vedere si faptul ca limita de 3% pentru deficitul bugetar, acceptata de criteriile de la Maastricht a fost gandita initial pentru state cu o crestere economica de 2-2,5% si un nivel de indatorare de peste 60%. In conditiile in care expansiunea PIB se realizeaza cu un ritm de peste 4% in tarile ECE, iar gradul de indatorare este de 43% pentru statele ECE, comparativ cu peste 70% in zona euro, am putea spera la o interpretare mai relaxata in ceea ce priveste indeplinirea criteriilor de convergenta pentru tarile central si est-europene.

Argumentele economice vor fi insa cu siguranta contrabalansate de cele politice, care solicita tratarea egala a tuturor statelor din UE, fapt care de aceasta data este in dezavantajul tarilor din ECE. tinand cont de toate aceste aspecte, probabil ca in 2006, doar cinci din cele opt state din ECE vor indeplini criteriul echilibrului bugetar. Ca urmare, din acest punct de vedere, o data cat mai indepartata pentru adoptarea euro pare a fi mult mai de dorit.

Oricum este cat se poate de clar ca prin introducerea euro, politica fiscala va avea un rol mult mai mare de jucat decat in prezent, in vreme ce avantajele folosirii unei politici independente de curs de schimb vor disparea.

In ceea ce priveste aspectul politic al adoptarii euro de catre statele central si est-europene, probabil ca vom asista la o si mai mare opozitie din partea vechilor membri, daca ne gandim la situatia generata de integrarea acestor tari in UE.