Una dintre mostenirile lasate de guvernul Nastase noului executiv care trebuie urgent rezolvata este problema RAFO. Aceasta este doar aparent transata, in ciuda focurilor de artificii cu care lucratorii rafinariei au primit vestea a ceea ce ei au numit "stergerea datoriilor" de la RAFO si in ciuda incriminarii de catre Alianta PNL-PD a consfintirii jafului de la RAFO prin masurile luate pe ultima suta de metri de guvernul Nastase. Datoriile rafinariei nu au fost, de fapt, sterse! Oficial, nici nu se putea, caci era vorba de o societate privata, neexistand legi care sa permita asemenea stergeri pentru companii care nu sunt de stat.

Probabil, in ultima analiza, o stergere a datoriilor a vizat guvernul Nastase, caci nu putea refuza clientii politici ai partidului, precum Iacobov&Co., implicati in falimentarele afaceri (pentru banul public) de la RAFO si Carom. Dar, neputand recurge direct la stergeri de datorii in cazul cu pricina, a ales o alta modalitate. Una extrem de inselatoare. Cu care a putut inchide gura clientilor politici si a putut culege aplauzele mereu pacalitilor lucratori de la RAFO si probabil si voturile lor in alegeri pentru partidul de guvernamant la momentul respectiv. Dar este o modalitate prin care rezolvarea este, de fapt, pasata, deznodamantul final ramanand in dubiu.
Este vorba de o preluare a recuperarii datoriilor RAFO-Carom de catre AVAS (Agentia pentru Valorificarea Activelor Statului). In principiu, AVAS ar urma sa le recupereze in locul creditorilor intr-o forma ce va fi stabilita. Daca va fi stabilita si daca ceea ce va fi stabilit de AVAS va fi si aplicat!
Cea mai probabila abordare ar fi conversiunea respectivelor datorii (vreo 16.000 miliarde lei) in actiuni la pretul pietei.

Aceasta ar insemna, pe de o parte, revenirea statului ca proprietar majoritar la RAFO, dupa ce, cu putini ani in urma, rafinaria fusese privatizata "cu succes", potrivit aprecierilor jenante facute de ministrul pedeserist al Privatizarii din vremea respectiva.
Pe de alta parte, faptul ar semnifica o si mai jenanta exonerare a cumparatorului "de succes" de obligatiile sale financiare ulterioare privatizarii, caci datorii de circa 400 milioane euro ar fi stinse cu numai vreo 100 milioane euro.
Ca acoperire pentru o asemenea operatiune este invocata conversiunea in actiuni a unor datorii de circa 600 milioane dolari ale Rafinariei Petromidia catre buget. Numai ca o neta diferenta exista intre cele doua cazuri. La Petromidia, privatizata fara stergeri de datorii, au fost convertite in actiuni datorii de pe vremea cand rafinaria era de stat (doar sporite dupa privatizare, in virtutea mecanismului de penalizare-majorare).

La RAFO insa, privatizarea s-a facut cu stergeri de datorii, iar datoriile ce ar urma sa fie acum convertite in actiuni nu sunt de pe vremea cand rafinaria era de stat, ci sunt exclusiv de cand aceasta este privata. Mai bine spus, de cand cei ce au devalizat rafinaria pe vremea in care se afla in posesia statului au preluat-o, curatata de stat (pe banii populatiei), ca s-o devalizeze in continuare direct, ca patroni.

Citeste si:

Conversiunea datoriilor in actiuni inseamna, de fapt, la RAFO a treia etapa de devalizare de catre aceeasi clienti politici nepedepsiti: privatizata, chipurile, pentru a o eficientiza, dar de fapt pentru a-i sterge datoriile, rafinaria, dupa etapa a doua, cand, furata fiind in continare, a facut pierderi si datorii sub culori private, revine din nou la stat, pentru a-i putea sterge din nou datoriile (desi facute pe vremea cat a fost privata), astfel incat clientii politici cu pricina sa se poata infrupta pe mai departe. Se pregateste a patra etapa de devalizare, caci, cu impertinenta aiuritoare, acestia reclama pur si simplu sa aiba drept de preemtiune la rascumpararea actiunilor in care ar urma sa se converteasca datoriile.
Si toate acestea, sub masca apararii locurilor de munca ale lucratorilor de la RAFO, de fapt printre cei mai trasi in piept salariati din Romania.
Sa speram ca, daca in Romania un asemenea tupeu si o asemenea abjectie sunt tolerate, FMI si Uniunea Europeana, care au preluat intr-o buna masura decizia majora in economia romaneasca, nu le vor tolera.

Indeosebi incalificabila cerere din partea actualilor proprietari cu privire la dreptul de preemtiune! Macar daca RAFO revine la stat pentru a se salva locurile de munca ale unor nefericiti, atunci cei ce au jefuit rafinaria sa fie scosi total din joc!
Este greu de presupus ca FMI nu sesizeaza diversiunile prin care "ingineri financiari" implicati in afaceri la RAFO si Carom incearca se devalizeze in continuare banul public si ca ar reveni asupra solutiei cerute guvernului roman pentru RAFO, anume de a nu accepta alta abordare decat declararea falimentului.

Aprecierile facute de dl Ursache, presedintele AVAS, cum ca problema RAFO va fi renegociata cu FMI reprezinta poate cel mult vreo dorinta a domniei sale si eventual a partidului din care face parte sau, si mai probabil, au constituit o diversiune inainte de alegeri pentru a se castiga voturi, urmand ca dupa alegeri sa se arunce asupra FMI vina pentru eventualul esec al demersului guvernului Nastase. Fie asupra FMI, fie asupra Comisiei Uniunii Europene! Caci, daca la presiunile Comisiei de la Bruxelles, Consiliul Concurentei de la Bucuresti nu va autoriza conversiunea datoriilor in actiuni etichetand-o ca ajutor de stat, ar insemna compromiterea automata a intregului demers, intrucat RAFO a mai primit ajutor de stat si, potrivit normelor europene, repetarea ajutorului de stat este interzisa.

Transferand la AVAS solutia problemei RAFO, guvernul Nastase a pasat de fapt cartoful fierbinte: fie unei guvernari a opozitiei daca aceasta ar fi castigat alegerile (ordonanta privind transferul putand pur si simplu sa nu fie votata la ajungerea ei in discutia parlamentului), fie chiar unui executiv continuator al guvernarii pedeseriste care, la presiuni externe articulate, se va putea deroba de initiativa predecesorului sau, ascunzandu-se in spatele cerintelor exprimate de FMI sau Uniunea Europeana.
Napastuiti vor iesi lucratorii de la RAFO si Carom, a caror soarta a ajuns sa depinda nu de manageri capabili, ci de hoti care se dau aparatori de locuri de munca pentru a fura mai abitir.