Washingtonul cere arbitrajul OMC impotriva subventiilor europene acordate Airbus

Agentiile internationale de presa au consacrat ieri spatii ample conflictului - pana acum mocnit - dintre marile companii aeriene Airbus si Boeing. Statele Unite au anuntat reactivarea actiunii juridice la Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), acuzand cele 25 de state membre ale Uniunii Europene ca acorda subventii ilegale companiei aeriene Airbus, dupa ce negocierile cu organismele abilitate de la Bruxelles au esuat.

Procesul de la Geneva, ce are ca obiect subventii in valoare de mai multe miliarde de dolari acordate industriei aeronautice, este astfel pe cale sa devina cea mai mare si costisitoare disputa comerciala din istoria OMC, cu implicatii grave asupra relatiilor de afaceri transatlantice.

Cele doua parti au anuntat, totusi, intr-un comunicat comun, ca nu vor permite ca disputa aviatica sa se extinda in alte domenii comerciale, cum ar fi negocierile cu statele emergente vizand un acord de liberalizare a comertului.

Agentia Reuters reaminteste ca intreruperea discutiilor a avut loc dupa ce blocul european s-a oferit sa reduca ajutoarele destinate proiectului A350 al companiei Airbus cu aproximativ o treime, pentru a ajunge la o intelegere preliminara, urmand ca apoi sa fie elaborat un plan de eliminare totala a subventiilor.

SUA au insistat insa asupra sistarii tuturor imprumuturilor acordate Airbus, ceea ce a fortat UE sa ceara o lista cu toate ajutoarele primite de Boeing. Bruxelles-ul initiase si el, anul trecut, o actiune la OMC, impotriva SUA, acuzand Boeing ca are deja subventii prin scutiri de taxe in statul Washington sau prin acordarea de contracte federale militare si spatiale. "Am fi preferat sa nu ajungem la OMC, dar insistenta Uniunii Europene de a acorda noi subventii companiei Airbus ne forteaza mana", a declarat reprezentantul american pentru Comert, Rob Portman, citat de BBC.

Decizia Statelor Unite, declara ieri la Geneva Peter Mandelson, comisarul european pentru Comert, este regretabila, exprimandu-si indoiala ca OMC ar putea solutiona intr-o maniera mai eficienta aceasta disputa decat negocierile. A anuntat presa ca si UE va declansa o actiune juridica acuzand Boeing de primirea unor subventii ilegale. Claude Veron-Reville, purtatoarea de cuvant a Comisiei Europene, sublinia intr-o declaratie citata de BBC ca "este regretabil demersul american, in locul solutiei negociate" propuse la sfarsitul saptamanii trecute de catre partea europeana.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.