Sindicalistii din CEC au declansat ieri un protest spontan in fata sediului central al institutiei, Ioana Onofrei, liderul sindicalistilor, afirmand ca actiunea este determinata de refuzul administratiei la cererea lor de majorare a salariilor cu 25%, fiind oferite doar 20 de procente. Liderul sindical a declarat pentru Mediafax ca, in acest an urmeaza sa fie disponibilizati 1700 din cei 9000 de angajati de la CEC, in cazul lor sindicalistii solicitand plati compensatorii de pana la 20 de salarii medii brute. Onofrei sustine ca administratia ofera insa numai 12 salarii minime de incadrare.

O alta solicitare sindicala se refera la majorarea salariilor cu 25% de la 1 iunie sau, in transe, o majorare de 15% din iunie si 10% din ianuarie 2006. Administratia ofera insa 10% din iunie si doar 5% din ianuarie anul viitor, sustine liderul sindicalistilor. Ioana Onofrei spune ca administratia a conditionat acordarea tichetelor de masa de semnarea noului contract colectiv de munca, ce expira astazi.

Peste 2000 de salariati din CEC au salariul minim pe economie, doar 500 de angajati beneficiind de venituri peste nivelul mediu din Romania, adica mai mari de 9,7 milioane de lei. La protestul de ieri au participat in jur de 50 de angajati, acestora adaugandu-li-se, dupa ora 15.00, si alti salariati, din primul schimb. Protestul nu a afectat activitatea sediului central al institutiei.

Potrivit unui comunicat de presa al CEC, ordinea de zi a Consiliului de Administratie al institutiei de ieri nu a cuprins "nici un material care sa priveasca activitatea sindicala sau care sa determine luarea unor decizii susceptibile a afecta drepturile si interesele salariatilor. "Avand in vedere aceste aspecte, membrii Consiliului de Administratie au hotarat sa nu invite la sedinta nici un reprezentant al sindicatelor", se precizeaza in comunicat.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.