Managerii companiilor de pe piata romaneasca sunt printre cei mai increzatori in privinta evolutiei afacerilor lor in anul 2005 dintre reprezentantii a 27 de state europene, releva un sondaj de opinie realizat de Eurochambres, asociatia care reuneste camerele de comert si industrie din Europa.

In plus, acestia se asteapta pentru anul 2005 la o crestere suplimentara a cifrei de afaceri si a volumului vanzarilor comparativ cu anul curent. Potrivit datelor Eurochambres, 67% din managerii din Romania considera ca dezvoltarea companiilor pe care le reprezina va fi superioara anul viitor fata de 2004, spre deosebire de doar 5% care anticipeaza o evolutie negativa.
Increderea in mediul de afaceri din Romania a crescut constant in ultimii trei ani, situandu-se printre cele mai ridicate din Europa.
Spre deosebire de companiile din zona euro, si mai ales de statele UE din afara zonei euro, firmele din tari precum Romania si Bulgaria se declara foarte increzatoare in evolutia economica in 2005, se arata in studiul Eurochambres.
Dintre companiile cu activitati de productie din Romania, 69,3% prevad rezultate anuale mai bune in 2005, alaturi de 63,8% din companiile prestatoare de servicii.

"Raspunsurile managerilor au fost influentate de doua evenimente principale desfasurate in 2004: recunoasterea statutului de economie de piata in luna octombrie si intrarea in NATO in luna aprilie, precum si de evolutia pozitiva a indicatorilor macroeconomici", mai afirma raportul Eurochambres.
In ceea ce priveste perspectivele cifrei de afaceri pentru anul viitor, companiile din Romania sunt cele mai optimiste (in proportie de 84,5%) din tot esantionul, asa cum au fost si in ultimii doi ani.
In sectorul serviciilor, doar 1,3% din cei chestionati se tem de un declin al volumului afacerii. "Sperantele ameliorate sunt rezultatul programelor nationale implementate si a armonizarii cu standardele comunitare", potrivit Eurochambres. De asemenea, companiile din Romania se afla pe locul patru in Europa in privinta asteptarilor privind vanzarile pe piata interna in 2005, desi ponderea raspunsurilor optimiste este in scadere fata de 2003 si 2004. In ceea ce priveste evolutia exporturilor, managerii romani se situeaza pe locul doi, in urma celor din Irlanda.

Citeste si:

Tarile candidate la integrarea in UE se asteapta ca ocuparea fortei de munca sa creasca in 2005 in Romania - spre deosebire de Bulgaria sau Croatia -, manifestandu-se o tendinta ascendenta a acestui indicator in ultimii doi ani.
Ponderea asteptarilor optimiste ale managerilor romani a crescut de la 21,2% din totalul raspunsurilor pentru 2004 la 26,1% pentru anul viitor, pe fondul scaderii ratei somajului la 6,5% in 2004 de la 7,2% in 2003.

Totusi 46,7% din companiile intervievate, majoritatea din sectorul productiv, nu intentioneaza sa-si modifice in 2005 numarul angajatilor. In domeniul serviciilor, 46,2% din companii vor efectua noi angajari, fata de doar 37,5% din firmele de productie.
Din perspectiva intentiei de a investi, Romania se situeaza din nou la cel mai inalt nivel din Europa, alaturi de Letonia, dupa ce a dominat si in ultimii doi ani. Planurile de investitii ale altor state candidate, precum Bulgaria si Turcia, se afla, de asemenea, la cote ridicate, mult peste media UE sau a intregului esantion.
In Romania, investitiile se afla pe o traiectorie ascendenta, 67,2% din companii declarandu-si intentia de a-si majora investitiile in anul viitor, mai ales in sectorul serviciilor (68,7%), a carui importanta in formarea PIB a crescut semnificativ in ultimii doi ani.
Chestionarul economic realizat de Eurochambres este realizat anual si se bazeaza pe un set omogen de 12 intrebari adresat la 76.000 de manageri din 23 de state membre UE si dintre statele candidate - Romania, Bulgaria, Croatia si Turcia.