"Viitorul" abonamentului la gaze se va decide astazi, dupa intilnirile pe care primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu si ministrul economiei si comertului Codrut Seres le vor avea cu oficialii Autoritatii de reglementare in domeniul gazelor, ANRGN. Discutiile nu vor viza insa eliminarea abonamentului la gaze, ci o noua impartire a abonamentelor pe grupe mai mici de consum. Eventualele modificari nu vor putea fi aplicate mai devreme de trei luni, a spus ieri Codrut Seres.

Premierul Calin Popescu-Tariceanu a exclus ieri varianta anularii abonamentului la gaze, introdus la 1 aprilie, o data cu noua metodologie de stabilire a tarifelor. "Decizia ANRGN de a introduce abonament este corecta, asa ca nu se pune problema anularii lui", a adaugat si ministrul economiei. Responsabilul MEC a fost de acord insa ca, pentru unele categorii de consumatori, valoarea abonamentului impusa de la 1 aprilie este mare. "Am propus Autoritatii de reglementare o "segmentare" mai fina a intervalului de consum sub 2.400 de metri cubi anual si valori mai mici ale abonamentului", a explicat Seres.

40.000 lei, in loc de 160.000 lei

In opinia responsabilului MEC, consumul mai mic de 2.400 de metri cubi ar putea fi impartit pe alte trei paliere: sub 500 metri cubi anual, intre 500 si 1.500 metri cubi si 1.501- 2.400 metri cubi. Abonamentele pe fiecare palier ar urma sa fie modificate asa incit abonatii cu cel mai mic consum, sub 500 de metri cubi, sa plateasca un abonament lunar de maximum 40.000 de lei. Actuala valoare a acestuia, de 160.000 de lei pe luna (4.500 de lei/zi, fara TVA), ar putea fi pastrata pentru clientii al caror consum este cuprins intre 1.500 si 2.400 metri cubi, adica cei care folosesc gazul si pentru incalzire, nu doar pentru prepararea hranei. Aceeasi segmentare ar putea fi luata in calcul si pentru cea de-a doua transa de consum: intre 2.401 si 12.400 metri cubi, ne-a declarat ieri Codrut Seres. Acesta a evitat sa ofere alte detalii, precizind ca reimpartirea se va face in functie de o situatie a consumului pe abonati, furnizata de distribuitorii de gaze naturale.
Ministrul Seres a precizat ca modificarile aduse abonamentului la gaze naturale vor putea fi aplicate cel mai devreme peste trei luni.

Victoria protestatarilor

Reimpartirea consumatorilor pe grupe mai mici, cu abonamente corespunzatoare, pare sa fie singura concesie pe care guvernul o promite abonatilor nemultumiti ca trebuie sa scoata mai multi bani din buzunar pentru a avea acces la gazele naturale. "Voi acorda toata atentia acestui subiect (abonamentul la gaze - n.r.). Sint interesat ca aceste decizii sa nu afecteze, in final, facturile intr-o proportie care sa creeze asemenea nemultumiri", a declarat ieri premierul Tariceanu.

La promisiunea rediscutarii abonamentului la gaze s-a ajuns dupa ce, toata saptamina trecuta, abonati casnici, sindicate si patronate s-au declarat nemultumiti si gata sa protesteze public fata de noua taxa. Interesant este insa si faptul ca reprezentanti ai guvernului promit regindirea transelor pe baza situatiilor oferite de Distrigaz acum, desi logic ar fi fost ca aceste situatii sa fi fost principalul reper dupa care s-a ghidat ANRGN atunci cind a introdus abonamentul.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.