Desi directorul general al CFR Calatori anuntase in urma cu o luna ca de la 1 mai ar putea avea loc o crestere a tarifelor de calatorie cu aproximativ 5,6%, deci cu rata inflatiei de la ultima majorare, termenul a fost amanat, din cauze neprecizate, pentru luna iunie. "Majorarea pretului biletelor se va face pana la 11 iunie, data la care societatea intentioneaza sa puna in circulatie ", ne-au precizat surse oficiale din cadrul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT). Daca pana acum se vorbea de o crestere care sa nu afecteze prea mult cetatenii, se pare ca majorarea va depasi valoarea anuntata in luna aprilie de directorul general al CFR Calatori. "In calculul de majorare a tarifelor se ia in considerare un indice mai mare, de circa 5-8%, dar se va tine cont de efectul asupra calatorilor", ne-au mai precizat sursele citate. Intre timp, indiferent de cresterea preturilor pentru calatorii, sindicatele din CFR se pregatesc de greva.

Majorarea tarifelor pentru calatoriile pe calea ferata intervine dupa efectuarea mai multor studii, care prevedeau ca data pentru implementare 1 aprilie 2005, insa reprezentantii societatii CFR Calatori au decis sa mai elaboreze inca un studiu, cu o majorare mai mica, intrucat celelalte duceau la o crestere de-a dreptul substantiala, potrivit reprezentantilor companiei feroviare.

Decizia va fi luata azi

Cu toate acestea, pana la anuntarea datei precise, problema majora a sistemului feroviar este generata de protestele salariatilor care, desi au anuntat ca vor intra in greva generala in zilele de 12, 13 si 14 mai, au amanat protestul din cauza inundatilor din zona Banatului. Potrivit liderilor de sindicat, o decizie va fi luata in decursul zilei de astazi, data la care are loc o reuniune a membrilor federatiilor sindicale, printre care amintim Federatia Sindicala Miscare-Comercial, Federatia Mecanicilor de Locomotiva si Federatia Elcatel, adica salariatii din comunicatii feroviare. Nemultumirile ceferistilor sunt legate de expirarea Contractului colectiv de munca de la 17 martie 2005, inghetarea veniturilor salariale si conditiile de munca prilenice. Astfel, sindicalistii au cerut autoritatilor o majorare a salariilor cu 10,7%, acordarea tichetelor de masa in functie de numarul zilelor lucrate, conditii civilizate pentru muncitori (precum asigurarea apei curente la locul de munca). Pana la data de 12 mai, salariatii CFR au parcurs etapele premergatoare grevei generale, astfel incat declansarea haosului pe calea ferata va putea fi instaurat in orice moment decis de liderii sindicalisti.

Ultima solutie - rectificarea bugetara

Desi intalnirile sindicatelor cu autoritatilor au continuat si in perioada in care greva a fost amanata, presedintele sindicatului Miscare-Comercial ne-a precizat ca nu s-a ajuns la un acord cu reprezentantii MTCT privind incheierea Contractul colectiv de munca. Managerii companiilor feroviare CFR SA, CFR Calatori si CFR Marfa au precizat, in nenumarate randuri, ca fondurile de salarii prevazute in bugetele de venituri si cheltuieli sunt la nivele apropiate de cele anterioare, motiv pentru care o crestere salariala mai mare de 4% nu va putea fi oferita salariatilor, tinand cont ca societatea se mai afla si sub monitorizarea Fondului Monetar International. Singura solutie ramane rectificarea bugetara, prevazuta a avea loc pana la sfarsitul acestei luni. Astfel, directorul CFR Calatori, Alexandru Noaptes, a solicitat guvernului majorarea fondului de salarii cu suma de 237,5 miliarde de lei si a sumei prevazute la tichetele de masa cu 156,8 miliarde de lei, pentru a rezolva solicitarile sindicalistilor.

Ramane de vazut de unde va gasi guvernul fondurile necesare pentru suplimentarea bugetului si, daca le va gasi, totusi, cum va putea acorda aceste fonduri, fara sa intre sub incidenta legislatiei privind concurenta si conditiile necesare pentru acordarea ajutoarelor de stat.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.