Valul de scaderi la Bursa a fost intrerupt de cresterile usoare inregistrate de cateva zile pe piata, ceea ce arata ca jucatorii sunt din nou optimisti.

Toti indicii bursieri s-au apreciat, ieri, in medie cu 0,8%, iar valoarea totala a tranzactiilor a depasit 170 miliarde de lei, echivalentul a 4,7 milioane euro. "Eu cred ca piata s-a stabilizat, si se va mentine si in perioada urmatoare pe cresteri usoare", declara Daniel Predi, broker la societatea de brokeraj Oltenia Grup Invest.

El crede ca preturile vor ramane mici, insa este o situatie normala pentru aceasta perioada si pentru cea de vara. Analistii de la Prime Transaction considera, la randul lor, ca scaderile care au avut loc au fost normale.

"Dupa cresterile foarte mari pe care le-a inregistrat Bursa romaneasca la inceputul lui 2005, ca urmare a intrarilor de capital speculativ, era normal sa apara corectii ale cotatiilor. Pe termen scurt ne putem astepta la o consolidare a preturilor la niveluri apropiate de cele la care se situeaza Bursa acum".

Si in sedinta de ieri, SIF 1 Banat-Crisana a realizat aproape jumatate din valoarea totala a tranzactiilor bursiere, 72,4 miliarde de lei. Au fost transferate 5,7 milioane de actiuni, la pretul de 12.500 lei/actiune, cu 0,8%. Daniel Predi spune ca SIF 1 este atractiva, probabil, pentru ca "se schimba pachetele de actiuni intre cehi si slovaci" (n.r. - vechii si noii actionari ai societatii). Titlurile SIF 5 Oltenia si SIF 2 Moldova au ramas la nivelul din sedinta precedenta, de 12.200 lei/actiune, respectiv 10.200 lei/actiune.
Dupa raportul financiar pozitiv prezentat ieri, BRD a avut o evolutie favorabila, cursul actiunilor crescand cu 2%, 44.700 lei/actiune.

O alta banca listata la categoria I, Transilvania (TLV) a scazut cu 0,65, la 7.650 lei/actiune. "TLV este o actiune care nu aduce nimic concret pentru perioada urmatoare si de aceea scade.

Banca Transilvania a facut, recent, o majorare de capital mare, stiind ca BERD intentioneaza sa vanda pachetul pe care-l detine", spune brokerul de la Oltenia Grup Invest.

Actiunile Petrom (SNP) au mai castigat 1,2%, ajungand la 3.290 lei/ actiune. Au fost tranzactionate 1,3 milioane de titluri, cu un rulaj de 4,1 miliarde de lei. Un volum de patru milioane de actiuni a fost transferata prin doua tranzactii speciale, la pretul de 3.260 lei/actiune.

Brokerii se asteptau ca SNP sa creasca, desi a anuntat pierderi pe 2004, deorece este o companie mare, stabila, care nu comporta riscuri, precum Rompetrol Rafinare (RRC).

"In cazul Rompetrol, de obicei se cumpara si se vand pachete mari de actiuni, iar riscul este la fel de mare, asemenea castigurilor", dupa cum declara Daniel Predi. Actiunile RRC au crescut ieri cu 1,1%, 900 lei/actiune, compania fiind, ca de obicei, cea mai lichida de la categoria a II-a. S-au tranzactionat 17,1 milioane de actiuni, cu o valoare totala de 15,3 miliarde de lei.

In opinia brokerului, o evolutie foarte buna o are Sicomed, care, de mai bine de o saptamana, inregistreaza cresteri de curs de 2-3%. Una dintre companiile care a avut cresteri spectaculoase ieri, de 11,6%, este Armatura Cluj, si aceasta datorita majorarii de capital anuntata de conducerea societatii.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.