Clarificarea situatiei operatorului de telefonie mobila Cosmorom, divizia de telefonie mobila a Romtelecom, in perioada imediat urmatoare e data drept sigura de catre diverse surse din piata. Cel putin asa sustinea presa aparuta ieri. Prin clarificare se intelege fie relansarea companiei, fie inchiderea ei. Relansarea Cosmorom este unul dintre obiectivele anuntate de guvernul Tariceanu inca de la instalare. De altfel, ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy, declara, cu putin timp in urma, la CERF, ca cea mai buna solutie pentru Cosmorom este relansarea.

"Fiecare luna care trece fara sa gasim o solutie inseamna pentru Romtelecom un impact financiar foarte puternic asupra costurilor", a subliniat directorul general al operatorului national de telefonie fixa, James Hubley. Cosmorom are datorii de 200 de milioane de euro catre furnizorii sai, in special catre firma Intracom. In al treilea trimestru din 2004, Cosmorom a consemnat incasari de 1,6 milioane de euro, in timp ce pierderile operationale au fost de 6,2 milioane de euro.

Situatia Cosmorom intereseza atat proprietarul (Romtelecom), cat si statul roman. Anul trecut, fostul ministru al Comunicatiilor, Adriana Ticau, anunta ca Romtelecom a primit patru scrisori de intentie de la firme din Austria, India, Africa de Sud si Grecia, pentru a investi sau a prelua operatorul de telefonie mobila.

Tot pe filiera guvernamentala se anunta la sfarsitul lunii noiembrie, ca OTE a inaintat Guvernului Romaniei o propunere pentru relansarea Cosmorom. Analistul in comunicatii, dr. Nicolae Oaca spune ca ofertele de anul trecut trebuie privite cu circumspectie "pentru ca 2004 a fost unul electoral". El crede ca mai degraba ofertele au fost "exprimari ale unui interes".

Anul acesta, surse din piata spun ca toate optiunile raman deschise, de la cedarea companiei catre un mare operator de telefonie mobila si pana la inchiderea acesteia. Nicolae Oaca crede ca statul are interes ca operatorul Cosmorom sa nu moara, pentru ca Uniunea Europeana este nemultumita de lipsa de concurenta de pe piata telefoniei mobile din Romania.

Anul trecut, banca americana de investitii Citigroup a realizat un raport despre optiunile strategice disponibile pentru OTE si statul roman, proprietari ai Cosmorom, in calitate de actionari ai Romtelecom. Una dintre optiuni, spun surse din piata, era aceea ca Romtelecom sa investeasca in companie, lucru insa greu de pus in practica. Operatorul national de telefonie fixa are de finantat propriul plan de dezvoltare si modernizare.

Surse din piata mai spun ca mari companii nu au venit in Romania pe fondul unei crize a comunicatiilor la nivel international. Statisticile arata ca piata romaneasca de telefonie mobila este una dinamica, numai anul trecut cele doua mari companii Connex si Orange atragand trei milioane de noi utilizatori. "Cei doi operatori detin 96% din piata, fiind un duopol. Este un caz aproape unic in europa centrala, unde doar in Slovacia se mai intalneste ceva asemanator. Acolo statul se straduieste sa introduca al treilea operator. In Ungaria sunt doi mari operatori, dar al treilea are o cota de piata destul de mare de 10-15%" spune Nicolae Oaca. Totusi, de ce nu au intrat pe o piata in dezvoltare ca Romania noi operatori? "Companiile se tem sa intre pe o piata dominata de doi mari operatori" mai spune Oaca.

Pista Cosmote

Analistul Nicolae Oaca este optimist in ceea ce priveste preluarea Cosmorom de catre un operator de telefonie mobila. El numeste Cosmote divizia de telefonie mobila a OTE, care opereaza in Grecia, Bulgaria si Albania. "Romania este o piata mare. Se pare ca Cosmorom va primi si licenta 3G, astfel va deveni interesant" spune Nicolae Oaca.

Analistul in comunicatii spune ca in momentul actual Romtelecom este un operator atipic, unic in Europa:: are o cifra de afaceri bazata preponderent (95%) pe telefonia fixa.

Oaca spune ca operatorul de telefonie fixa a facut greseli de stategie pe piata romaneasca: a vandut compania care funiza televiziune prin cablu si ofera Internetul in cadrul Romtelecom. Cele doua servicii sunt cele care contribuie esential la cresterea cifrei de afaceri a companiilor de telecomunicatii din Europa.

Cat despre intentia Romtelecom de a fi listata la bursa, Nicolae Oaca spune ca acest lucru nu se poate face fara rezolvarea problemei Cosmorom. Pe de alta parte, inchiderea Cosmorom ar face compania neinteresanta la bursa. "Valoare de piata scade. Peste tot in Europa companiile de telefonie ofera servicii integrate de telefonie fixa si mobila. Cresterea este pe segmentul telefoniei mobile, in timp ce castigurile pe telefonia fixa scad" spune Oaca.

Acesta spune ca de la infiintarea Cosmorom, Romtelecom a pierdut circa un miliard de euro. "La infiintarea Cosmorom, in ianuarie 2000 erau 1,5 milioane de abonati de telefonie mobila. La sfarsitul anului trecut erau 10 milioane de abonati. Cosmorom putea atrage circa doua milioane de utilizatori" explica Oaca.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.