Presedintele grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, a fost audiat, ieri, pentru a treia oara de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism. Patriciu a discutat cu anchetatorii pe marginea dosarului penal timp de peste 6 ore. Audierile au avut ca "tema" privatizarea Rompetrol si acumularile de datorii de catre societate. Dinu Patriciu a contrazis anchetatorii, sustinand ca "privatizarea a fost una de succes". Cand a venit vorba de datorii, presedintele Rompetrol a spus ca acestea exista pentru ca "nu am beneficiat de scutirea datoriilor, asa cum s-a procedat la alte societati".
Anchetatorii detin date si indicii conform carora actionarul majoritar la SC Rompetrol Rafinare SA nu si-a indeplinit obligatiile contractuale privind efectuarea unor investitii tehnologice de 15 milioane de dolari, care trebuiau realizate din surse proprii ale cumparatorului sau din surse atrase pe numele sau. Din verificarile Fiscului ar mai reiesi ca nu au fost inregistrate tranzactii financiare ce au avut drept urmare diminuarea taxelor si impozitelor catre stat in valoare de aproximativ 300 de miliarde de lei.
Dinu Patriciu s-a plans ca la Rompetrol nu s-au sters datoriile
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Dinu Patriciu s-a plans ca la Rompetrol nu s-au sters datoriile":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
