Sapte salariati din zece in varsta de peste 45 de ani intentioneaza sa lucreze si dupa ce implinesc varsta de pensionare, 65 de ani, potrivit unui studiu al Asociatiei pensionarilor (AARP). Dintre ei, 64% vor continua sa lucreze "din nevoie de bani" sau pentru a-si "sustine familia".

La 55 de ani, Marylin Peabody, din Billerica, Massachusetts, cauta un post de contabil, dupa ce a fost concediata in luna iunie. "Nu-mi permit sa nu lucrez. Fondul meu de economii pentru pensie a pierdut deja la bursa 5.000 de dolari, in conditiile in care aveam 60.000", a explicat Peabody.

"Este evident ca, din cauza dificultatilor economice actuale, este crucial sa lucrezi mai mult", observa Deborah Russel, care se ocupa de relatiile cu piata muncii in cadrul AARP. "Cei care se apropie de varsta pensionarii vad nivelul contului lor 401 K (economii investite la bursa pentru pensionare) si constata ca nu se pot opri (din lucru - n.red.)", adauga Russel. Ea mai precizeaza ca, "in ceea ce-i priveste pe cei care s-au pensionat deja, acestia realizeaza, la vederea activelor lor, ca trebuie fara indoiala sa se intoarca la serviciu".

In Statele Unite, cu exceptia catorva profesii (politist, pompier sau pilot), nu exista varsta obligatorie de pensionare. In plus, populatia americana imbatraneste, avand in vedere ca in 2006 erau 36,8 milioane cetateni cu varste peste 65 de ani, fata de 20 de milioane la sfarsitul anilor '70.

"In ultimele saptamani, am constatat o tendinta de crestere a numarului de accesari ale site-ului nostru de cautare de locuri de munca", afirma Tim Driver, patronul Retirementjobs.com, un site cu oferte de angajare adresat celor aflati la varsta pensionarii. Fondat in urma cu doi ani, site-ul si-a dublat numarul de vizitatori dupa izbucnirea crizei financiare.

Citeste si:

Nu mai putin de 16% dintre persoanele cu varste de peste 65 de ani lucreaza in prezent, fata de 12%, la sfarsitul anilor '90.

In contextul in care generatia de dupa razboi ajunge la varsta pensionarii, numarul de angajati cu varste de peste 55 de ani a crescut la 29% din forta totala de munca intre 2002 si 2007, potrivit Biroului de statistica de pe piata muncii, iar pana in 2016, numarului angajatilor de peste 55 de ani va creste cu 46%.

Potrivit unui studiu al cabinetului de audit Ernst and Young, 60% dintre persoanele din clasa mijlocie pensionate timpuriu vor ramane fara economii. Pentru a diminua riscul de a deveni saraci, ei trebuie sa-si reduca costurile de viata cu 25%, o perspectiva care o sperie pe Annelle Billington, o fosta croitoreasa. "Mi-e teama ca economiile nu imi vor fi suficiente. Bunica, mama si matusa mea au murit toate in jurul varste de 95 de ani. Eu am numai 84 si sunt foarte sanatoasa", explica Annelle, care se declara pregatita sa se apuce din nou de croitorie.

"Nu mancam la restaurant, nu mergem nicaieri, nu facem nimic", declara Evelyn Thomson, de 55 de ani, din Pikeville, Kentucky. "Sotul meu are 65 de ani. Dupa 38 de ani de munca la Ford, acum lucreaza cu norma intreaga la Wal Mart (lant de supermarketuri - n.red.), iar bugetul nostru este foarte, foarte limitat", adauga Thomson. "El are o pensie de 2.500 de dolari si castiga in jur de 1.200 de dolari la serviciu. Trebuie sa gasesc si eu un loc de munca pentru a o scoate la capat, dar cum toata lumea cauta de lucru, este dificil", considera ea.