Activitatea de cercetare-dezvoltare a atras fonduri reprezentand 0,54% din produsul intern brut, comparativ cu o pondere de 0,46% in 2006, potrivit datelor raportate ieri de Institutul National de Statistica (INS).

Din totalul cheltuielilor, 80% au fost cheltuieli curente si 20% cheltuieli de capital (necesare dotarii laboratoarelor), cu 4,3 puncte procentuale peste nivelul din anul precedent. Potrivit INS, 45% din fonduri au fost alocate pentru cercetarea cu un caracter aplicativ si fundamental, iar sub 10% pentru dezvoltarea experimentala.


Dupa sursele de finantare, ponderea cea mai ridicata o detin fondurile publice, respectiv 67,1% in anul 2007 fata de 64,1% in 2006. Sursele de la intreprinderi au fost semnificativ mai mici, reprezentand doar 26,9% din totalul anului trecut, fata de 30,4% in 2006.


Peste 1.800 de cercetatori au plecat

La sfarsitul anului 2007 isi desfasurau activitatea in cercetare-dezvoltare 42.484 de salariati, numar relativ constant cu cel inregistrat la sfarsitul anului 2006.