Modelul Dacia, cota de 2 la suta

Vinzarile modelului Dacia Logan pe pietele din Europa centrala si de est au depasit cu mult estimarile constructorului francez Renault, cota de piata a noului automobil construit la Colibasi fiind de aproape 2 la suta in regiunea mentionata. "Cu aceasta cota ne-am depasit propriile estimari.A trebuit sa revizuim, la inceputul anului, graficul referitor la nivelul comenzilor deoarece cererea este foarte solida", a declarat Alain Margaritopol, directorul de marketing al diviziei central europene a grupului francez.Evolutia buna a vinzarilor acestui model a contribuit, la cresterea cotei de piata a Renault si Dacia pentru autoturisme si vehicule comerciale usoare in Europa de est, de la 10,4 la suta in primul trimestru al anului trecut, pina la 10,7 in primele trei luni ale acestui an.

Atac in 35 de tari europene

Luna viitoare, Renault va lansa Loganul si in tari occidentale, precum Spania, Franta si Germania, pentru a testa reactia consumatorilor, insa oficialii francezi estimeaza ca vinzarile nu vor fi la fel de bune ca in estul Europei. In citeva dintre statele occidentale, printre care Germania si Belgia, se comercializeaza deja Logan, prin dealeri independenti.Potrivit reprezentantilor Automobile Dacia, compania vizeaza sa comercializeze peste 15.000 de vehicule Logan in acest an in Europa occidentala, obiectivul pentru anul viitor fiind estimat la 60.000 de unitati.

Renault si-a propus sa vinda un milion de autoturisme Logan pina in anul 2010, dar reprezentantii companiei franceze considera ca acest nivel ar putea fi depasit, avind in vedere cererea foarte mare si dezvoltarea de noi unitati de productie in tari precum Iran, Maroc si Rusia.Din momentul lansarii, in septembrie 2004, si pina la sfirsitul primului trimestru al acestui an, au fost comandate in Romania si la export peste 50.000 de Dacia Logan. Modelul este comercializat in prezent in 13 tari, urmind ca pina la finalul acestui an numarul acestora sa ajunga la peste 35, incluzind state din Europa occidentala. Grupul Renault a preluat uzina Dacia Pitesti in 1999 si a investit, pina acum, peste 800 de milioane de dolari.

Varianta de curse

Daca performantele si calitatea modelului auto fabricat in Arges sint bine apreciate, design-ul patratos da inca batai de cap proprietarilor. Astfel, citiva dintre stilistii de ocazie propun, pe Internet, variante modificate virtual ale noii masini nationale. Astazi va prezentam inca o versiune, de curse, foarte spectaculoasa, cu mentiunea ca modificarile sint facute cu ajutorul programelor pe calculator, iar pentru ca acestea sa devina realitate proprietarul va scoate din buzunar citeva mii de euro in plus.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.