Ieftinirea petrolului, productia agricola buna din acest an si aprecierea leului au contribuit decisiv la scaderea preturilor de consum in august, in care analistii vad inceputul unei tendinte dezinflationiste, al carei ritm peste asteptari ar putea pune capat inaspririi politicii monetare a BNR.

"Aceiasi factori care au contribuit anul trecut la accentuarea inflatiei - si anume pretul petrolului, cursul de schimb si productia agricola - ajuta acum la revenirea pe un trend dezinflationist", a declarat economistul sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel, citat de NewsIn.

El estimeaza ca dezinflatia va fi accentuata pana la sfarsitul acestui an si se va prelungi si in primul trimestru din 2009, dupa mai mult de un an de crestere aproape constanta a ratei anuale a inflatiei.

Inflatia anuala a inceput sa se accentueze din primavara anului trecut, cand ajunsese la un minim post-revolutionar de 3,66% in luna martie.

Dupa ce s-a mentinut sub 4% pana in vara lui 2007, in principal ca efect al intaririi leului, inflatia a intrat pe o tendinta de accentuare, mai ales dupa debutul crizei de pe pietele financiare internationale, care a lovit puternic moneda nationala.

Preturile de consum din Romania s-au marit si ca efect al scumpirii semnificative a petrolului si al anului agricol slab, dupa seceta severa ce a afectat productia.

In august, inflatia anuala s-a temperat la 8,02%, de la 9,04% in iulie, preturile de consum inregistrand o scadere lunara ca efect al ieftinirii serviciilor, care a compensat usoara crestere a preturilor la alimente, au aratat datele publicate astazi de Statistica.

"Procesul dezinflationist a inceput. In septembrie, vom asista la o coborare a ratei anuale spre 7%, cu un efect de baza consistent", a apreciat Anghel, care estimeaza o inflatie anuala usor peste zero in septembrie, fata de 1,08% in a noua luna din 2007.

Seful departamentului de cercetare al Bancpost, Dan Bucsa, considera ca "era normal sa asistam la inceputul unui ciclu dezinflationist", dupa majorarea preturilor administrate din iulie si in contextul in care, intr-un an agricol bun, fructele si legumele se ieftinesc vara.

Dezinflatia va continua pana la sfarsitul acestui an, cand rata anuala a inflatiei va cobori spre 6%, anticipeaza analistii, care sunt pe aceeasi lungime de unda cu bancherii centrali.

"La finalul anului, am putea avea surpriza placuta de a asista la o temperare a inflatiei inspre 6%", declara marti agentiei AFP guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu.

In ultimul raport asupra inflatiei, publicat la inceputul lui august, banca centrala isi revizuise in crestere prognoza de inflatie pentru sfarsitul acestui an, de la 6% la 6,6%, nivel calculat pe baza unui pret mediu al petrolului de 140 dolari/baril. Astazi, petrolul se tranzactiona in prima parte a zilei la un pret de sub 105 dolari/baril.

"Insa presiunile inflationiste raman si se vad in preturile productiei industriale, dupa cum arata ultimele statistici", a spus Bucsa, pentru NewsIn.

In iulie, preturile productiei industriale - sau preturile la producator - erau mai mari cu 20,3% fata de iulie 2007, fata de un avans de 19,4% intervalul iunie 2007-iunie 2008, pe fondul scumpirii masive - cu 23,2% - a produselor din industria prelucratoare.

  • Final al ciclului de inasprire a politicii monetare

Statisticile publicate miercuri ar putea marca punctul final al unui ciclu de inasprire a politicii monetare a Bancii Natuionale a Romaniei (BNR), care a insemnat majorarea dobanzii cheie cu 3,25 puncte procentuale in intervalul octombrie 2007-iulie 2008, de la 7% la 10,25%, cel mai ridicat nivel in randul tarilor din Uniunea Europeana.

Masurile de politica monetara au fost completate de BNR cu masuri administrative - precum impunerea unor provizioane mai mari pentru imprumuturile in valuta si a unui regulament de creditare a populatiei mult mai restrictiv - si cu mentinerea unui nivel ridicat al rezervelor minime obligatorii cerute bancilor comerciale, de 20% din psaivele in lei si de 40% din cele in valuta.

"Cred ca BNR a gresit anul trecut cand a micsorat prea repede dobanda de politica monetara si cand a relaxat creditarea", considera Dan Bucsa.

El crede ca BNR nu se va mai grabi sa reduca dobanda cheie si va fi mai degraba atenta la presiunile inflationiste decat la diferenta dintre dobanda de politica monetara si rata anuala a inflatiei - numita si dobanda reala.

Insa economistul sef al BCR vede posibil un prim pas intr-un nou ciclu de scadere a dobanzii cheie in ianuarie sau chiar in octombrie.

"Banca centrala n-ar mai avea motive de a creste dobanda cheie si cred ca am putea asista la o prima scadere in ianuarie. Nu excludem insa o scadere - mica, de 0,25 puncte procentuale - in octombrie, cu rol de semnal", a spus Anghel.

El vede un context mult mai favorabil in prezent, in conditiile unei stabilizari a cursului de schimb si a revenirii in jos a pretului petrolului.

Totusi, unii analisti nu exclud, dimpotriva, un ultim pas in inasprirea politicii monetare chiar la sedinta consiliului de administratie din octombrie.

Analistul Credit Europe Bank, Georgiana Constantinescu, crede ca BNR ar putea majora dobanda cheie cu 0,25 de puncte procentuale la urmatoarea sedinta de politica monetara, pana la 10,5%, nivel la care va fi mentinuta pana la inceputul lui 2009.

"Ar fi mai mult un semnal si nu cred ca vor exista efecte importante in piata. Cu toate ca banca centrala a mai majorat dobanda cheie si la sedinta precedenta, nu cred ca se astepta la o crestere economica atat de puternica", a spus Constantinescu, pentru NewsIn.

Urmatoarele sedinte de politica monetara ale boardului BNR vor avea loc in 25 septembrie, 30 octombrie - cand va fi aprobat noul Raport trimestrial asupra inflatiei - si 6 ianuarie 2009.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.