Vulnerabilitatile sistemelor informatice sunt exploatate, de cele mai multe ori, prin intermediul virusilor camuflat sub aparenta unor aplicatii legitime.
„Principalele amenintari analizate in aceasta perioada vizeaza obtinerea de profit, cel mai adesea de natura financiara. Pentru asigurarea unor castiguri consistente este, insa, nevoie de compromiterea unui numar cat mai mare de sisteme, pe care sa fie instalate cat mai multe varietati de malware, precum bots, adware, spyware etc. Astfel, sarcina cea mai dificila nu o reprezinta distribuirea de malware, cat mai ales infiltrarea si parazitarea propriu-zisa a sistemelor, in vederea crearii de brese de securitate care sa permita, la randul lor, expunerea sistemelor la alte amenintari. Asa se explica volumul sporit de troieni inregistrat in ultimele sase luni”, a declarat seful Diviziei de Analiza si Cercetare Malware din cadrul Laboratoarelor Antimalware BitDefender, Sorin Dudea.


Pe primul loc in clasament se afla Trojan.Clicker.CM, responsabil pentru 4,20% din numarul de sisteme infectate din Romania. Troianul altereaza resursele sistemului, supraincarcandu-l, limitand latimea de banda prin deschiderea de ferestre tip pop-up cu continut comercial nesolicitat. Locul doi, la mica distanta de Trojan.Clicker se afla Trojan.Downloader.JS.Istbar.B care, sub forma unui script Java descarca si instaleaza malware sub forma de module ActiveX.

Urmatoarele pozitii in clasament sub ocupate de troieni care exploateaza vulnerabilitati HTML, ruleaza clone ale fisierului SVCHOST.EXE, paraziteaza toate fisierele cu extensii .mpg, .avi, .jpg sau .mp3, infecteaza DLL-uri, fura informatii din computer si le posteaza pe un forum rusesc (Win32.Fidcop.Gen), afecteaza programele antivirus sau antimalware instalate sau se autodistribuie folosind in acest scop toate adresele de mail pe care le gaseste pe discul hard.

„Clasamentul amenintarilor software din Romania in intervalul ianuarie – iunie 2008 ne confirma previziunile referitoare la tipurile de riscuri la care se expun utilizatorii nostri. Peisajul malware romanesc denota in primul rand faptul ca multi dintre beneficiarii accesului la Internet nu sunt protejati de nici o solutie de securitate fiabila. In al doilea rand, acest clasament mai evidentiaza o lipsa acuta de informare in materie de amenintari electronice, precum si absenta cunostintelor minime in ceea ce priveste prevenirea si combaterea lor. In al treilea rand, demonstreaza ca utilizatorii nu sunt pe deplin constienti de pericolele la care se expun si care, in ultima instanta, le-ar putea compromite nu doar datele si informatiile, ci chiar intreaga activitate”, a declarat seful Laboratorului Antimalware al BitDefender, Viorel Canja.