Jose Carreras a solicitat organizatorilor concertului pe care il va sustine, in data de 20 iulie, la Strandul Tineretului din Timisoara, sa ii planifice un tur al municipiului, pentru a cunoaste mai bine orasul de pe Bega, transmite corespondentul NewsIn.

"Maestrul vrea sa cunoasca mai bine Timisoara si a cerut de la noi ca, dupa ce va sosi in oras, sa organizam un tur al orasului. De asemenea, a mai cerut sa se intalneasca cu Corneliu Murgu, directorul Operei Romane din Timisoara” a declarat, vineri, producatorul Zsolt Magani.

Potrivit organizatorului evenimentului, Balasz Attila, director al Teatrului Maghiar din Timisoara, Carreras va primi o placheta de argint, care ii va fi inmanata de primarul orasului si o diploma de excelenta din partea Ordinului Maltez, pentru contributia caritabila.

Concertul va fi o serata mediteraneana, in doua parti. Vor fi serenade napoletane, tangouri argentiniene si un imn catalan al iubirii. Carreras va canta alaturi de sopranele Sabina Puertolas si Alexandra Coman, artistii internationali si orchestra Filarmonicii Banatul urmand sa fie dirijati de bagheta lui David Gimenez, nepotul tenorului Jose Carreras.

"Dam publicului o muzica pe intelesul tuturor. Orchestra va fi asezata pe trei nivele, iar cantaretii se vor auzi foarte bine din punct de vedere al sunetului. Carreras tine neaparat ca acest concert sa aiba demnitatea pe care acest gen de muzica o cere. Nu vor fi fumuri pe scena sau imagini care sa distraga publicul de la muzica. Va fi o sarbatoare a muzicii si a sound-ului. Totul se va concentra pe interpreti. Scopul acestui concert este ca muzica sa ajunga la cat mai multi oameni. Repertoriul este unul pe care toata lumea il cunoaste si il iubeste”, a declarat reprezentantul firmei de productie MegaConcert, Vas Zoltan Ivan.

Pentru timpul pe care il va petrece la Timisoara, tenorul a cerut cafea proaspata decofeinizata, ceai negru si verde, de menta si musetel, zahar, indulcitor, lapte, lamaie, pahar cu miere, sase sticle de apa minerala plata Evian sau Vittel necarbogazoasa, sase sticle de sucuri, inclusiv Coca Cola zero si o sticla de suc de portocale. De asemenea, a mai cerut bomboane asortate pentru tuse sau dureri de gat, bomboane din plante, de menta sau similare, gustari cu diferite sortimente de sunca, bacon, cascaval, sandivisuri mici, rulouri asortate si paine neagra, fursecuri asortate si fructe, pahare asortate si vase din portelan.

In garderoba lui Carreras decoratiile trebuie sa fie atragatoare, cu aranjamente florale, insa fara miros sau polen. Atat Carreras, cat si sopranele doresc in garderoba o oglinda venetiana mare.
Carreras va sosi la Timisoara in 19 iulie, cu un avion privat si va fi intampinat de autoritatile locale la Aeroportul International Traian Vuia. Vor urma repetitii alaturi de orchestra Filarmonicii Banatul.

Concertul este programat pentru 20 iulie, la ora 20.00, la Strandul Tineretului. Intrucat parcarea din fata strandului (270 de locuri) este rezervata celor care au cumparat bilete VIP, de 800 de lei, organizatorii solicita celorlalti spectatori sa vina la concert cu autobuzele puse la dispozitie de Primaria Timisoara. Acestea vor circula in ziua spectacolului, cu doua ore inaintea inceperii concertului, de la Punctele Cardinale, din minut in minut. Paza la concert va fi asigurata de jandarmi, politisti comunitari si agenti ai Politiei Tims.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.