Documentele din arhiva CNSAS publicate ieri de Cotidianul, care demonstreaza colaborarea lui Emanuel Valeriu mai intai cu Directia I a Securitatii, apoi cu Centrala de Informatii Externe, nu constituie pentru fostii sai colegi decat o confirmare a unei suspiciuni pe care o aveau inca de atunci. Nicolae Constantin Munteanu, unul dintre jurnalistii de la Europa Libera pe care Valeriu il cunostea din tara si la care a apelat deseori dupa plecarea acestuia la München, a avut primele suspiciuni in 1987.


„Confirmarea am avut-o in 1992, cand mi-a parvenit o fisa a Securitatii, din 1985, in care se spunea ca Valeriu are legaturi cu mine. Or, in aceasta situatie, nu exista decat o explicatie pentru faptul ca un an mai tarziu, in 1986, i s-a permis sa plece la München“, spune N.C. Munteanu. „Cei care veneau in strainatate si se intorceau apoi in tara o faceau fie pentru ca aveau curaj (veneau ca scriitori sau medici la congrese si ne ofereau informatii despre situatia din tara, cum a fost tatal lui Radu Filipescu, medicul Zorel Filipescu), fie pentru ca erau in misiune“, arata si jurnalistul Emil Hurezeanu, care a aflat despre relatia lui Valeriu cu Europa Libera dupa evenimentele din 1989.

Valoarea jurnalistica a informatiilor oferite de Emanuel Valeriu prin scrisorile sale anonime a prevalat insa in epoca fata de suspiciunile jurnalistilor romani cu privire la eventuala colaborare a acestuia cu Securitatea. „Aveam o suspiciune instinctiva, insa, pe de alta parte, nu ne permiteam luxul de a ne alege colaboratorii din tara: erau foarte putini cei care ne scriau, iar ceea ce ne scria Emanuel Valeriu nu era deloc de lepadat din punct de vedere jurnalistic“, arata Nestor Rates, ce a preluat functia de director al postului de radio in noiembrie 1988 si a fost director pana inainte de revolutie. „Stiam ca cei care colaborau cu noi asemeni lui Valeriu nu vin de capul lor, insa profitam de faptul ca ne trimiteau aceste scrisori, foarte interesante pentru noi“, spune si Liviu Tofan, jurnalist al Europei Libere.