Joi seara au fost publicate rapoartele finale ale admiterii computerizate – prima repartizare, pe site-ul Admiterii 2008, astfel fiecare elev de clasa a VIII a putand sa verifice daca a fost admis intr-un liceu sau intr-o scoala de arte si meserii.

Verifica aici rezultatele .

Listele cu elevii admisi vor fi afisate la licee sambata, 28 iunie.

In intervalul 30 iunie-18 iulie, candidatii admisi vor trebui sa-si depuna dosarele de inscriere la liceele unde au intrat, altfel isi vor pierde locul, iar cei care nu au fost repartizati mai au o sansa la urmatoarea repartizare, programata in data de 12 iulie.

Citeste si:

Cei 2,263 de candidati nerepartizati, in prima etapa, au la dispozitie 1,782 locuri la licee si 30,883 locuri la scolile de arte si meserii, ramase neocupate. In Bucuresti, numarul locurilor neocupate dupa prima faza a admiterii este de 2,706 (91 la Licee si 2,615 la SAM).

In total, in licee au fost admisi peste 131.000 de candidati, in vreme ce numarul celor intrati la scoli de arte si meserii este de 44.966, adica 25 la suta dintre cei care au completat fisa de inscriere. In urma repartizarii computerizate, 2.263 de elevi nu au fost repartizati, din cauza ca au avut medie prea mica sau au completat gresit fisa de inscriere. Astfel, desi aveau medie peste 7, un numar de 331 de candidati din intreaga tara nu au fost admisi din cauza greselilor la completarea fisei de inscriere.

In topul national al liceelor, in functie de ultima medie de admitere, lider este Colegiul National Sf. Sava, din Bucuresti, unde ultimul candidat la profilul matematica-informatica a intrat cu 9,82, iar ultima medie pe toate profilurile liceului a fost 9,46. Pe locurile urmatoare, in acelasi clasament, se afla liceele Fratii Buzesti (Craiova), Traian (Drobeta Turnu Severin), Ovidius si Mircea cel Batran (Constanta). Un numar de 16 elevi din intreaga tara au intrat la liceu cu media maxima, 10, potrivit rezultatelor repartizarii computerizate.

Pentru ca repartizarea sa se faca in mod corect si transparent, proiectul ADLIC 2008 a fost coordonat de specialistii MECT incepand inca din septembrie 2007. In cadrul proiectului a fost elaborata metodologia de desfasurare a repartizarii, apoi pe baza acesteia a fost proiectat si realizat de catre SIVECO Romania sistemul informatic ADLIC 2008.