Vicepresedintele PNL Norica Nicolai a declarat astazi ca exista riscul blocarii activitatii Curtii de Conturi si, implicit, a autoritatii de audit, cu efecte asupra accesarii fondurilor europene, informeaza NewsIn.

In opinia lui Nicolai, Guvernul nu poate sa reglementeze situatia prin ordonanta de urgenta "pentru ca este intezis prin lege". In aceste conditii, a mentionat liderul liberal, solutia ar fi ca presedintele sa promulge in regim de urgenta legea care a fost adoptata de Parlament, urmand ca, ulterior, sa se inceapa negocierile pentru desemnarea consilierilor Curtii, iar acestia sa fie audiati in plen, in cadrul unei sesiuni extraordinare.

"Alta solutie nu exista, pentru ca se va bloca foarte serios activitatea acestei institutii", a aratat Nicolai.

Vicepresedintele PNL a subliniat ca, in acest moment, mandatele consilierilor Curtii de Conturi au incetat. "Cred ca suntem intr-o situatie foarte delicata, pentru ca si aceasta prelungire prin Parlament era la limita interpretarilor constitutionale in raport de prevederile noii Constitutii", a subliniat ea.

"Exista un risc major pentru ca autoritatea de audit, care functioneaza in cadrul Curtii de Conturi, este autoritate de audit pentru fondurile europene. Este posibil ca o serie de fonduri europene sa fie blocate in acces, pentru ca aceasta autoritate nu este in momentul de fata functionala. Presedintele autoritatii este consilier de conturi si, ca atare, el nu mai are mandat", a afirmat Nicolai.

Parlamentul nu a a reusit astazi, din lipsa de cvorum, sa ia o decizie privind prelungirea pana la 30 septembrie a mandatului membrilor Curtii de Conturi.

Hotararea privind prelungirea mandatului membrilor Curtii de Conturi s-a aflat miercuri pe ordinea de zi a sedintei comune a Camerei Deputatilor si Senatului insa, inca de la prima supunere la vot si dupa apelul nominal, presedintele de sedinta, deputatul PRM Lucian Bolcas, a constatat lipsa cvorumului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.