Expertii din Ministerul Afacerilor Externe analizeaza in aceste zile pachetul de masuri adoptat de Guvernul de la Roma cu privire la imigranti, urmand ca, in functie de rezultatul analizei, sa formuleze o pozitie, a declarat astazi, purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru, potrivit NewsIn.

Obligatia comunitarilor de a demonstra un venit minim legal, introducerea imigratiei clandestine in Codul Penal si expulzarea imediata in caz de condamnare la doi ani de inchisoare sunt principalele masuri pentru combaterea imigratiei ilegale anuntate miercuri de Guvernul Berlusconi.

Printre masurile adoptate de Guvernul italian miercuri se afla suplimentarea pedepsei cu o treime in cazul in care delictul este comis de un strain in situatie ilegala, strainii condamnati definitiv la mai mult de doi ani de inchisoare vor putea fi expulzati (in prezent, pedeapsa pentru care se aplica aceasta prevedere era de zece ani), iar inchirierea de locuinte imigrantilor cu situatie ilegala va fi pedepsita cu inchisoare de la sase luni la trei ani si cu amenzi intre 10.000 si 50.000 de euro.

Alte masuri vizeaza o pedeapsa cu inchisoarea de la sase luni la patru ani pentru delictul de imigratie clandestina, reintregirea familiei va fi limitata la copii si parinti, cu introducerea testelor ADN pentru a stabili rudenia, iar strainii din tari membre UE trebuie sa aiba un venit minim obtinut legal si o locuinta decenta.

Cetatenia italiana prin casatorie va putea fi obtinuta dupa doi ani de prezenta in Italia, fata de sase luni in prezent, fortarea unui copil sa cerseasca va fi pedepsita cu pana la trei ani de inchisoare, iar durata sederii in centre de retinere va fi prelungita la 18 luni (fata de doua luni in prezent).

In plus, primarii vor avea prerogative crescute, prin urmare vor putea adopta masuri specifice in caz de "amenintare la adresa sigurantei publice".

Berlusconi a anuntat miercuri, dupa prima reuniune a Cabinetului sau, adoptarea masurilor destinate sa combata imigratia, despre care presa scrisese in ultimele zile.

"Am discutat despre acest subiect important, care ii priveste pe toti italienii, cel al sigurantei, al fricii pe care o simt cetatenii si a dreptului lor de a nu le mai fi teama. Dreptul de a nu ne fi frica este un drept esential, pe care un stat nu poate sa nu il garanteze cetatenilor sai", a spus el in cursul unei conferinte de presa.

Combaterea infractionalitatii si imigratiei clandestine au fost printre temele principale ale dreptei in campania electorala pentru legislativele din aprilie.

Italia a fost criticata dupa incendierea unor tabere de romi saptamana trecuta, in suburbia orasului Napoli. Comisarul european pentru afaceri sociale, Vladimir Spidla, declarase astfel, marti, ca infractionalitatea trebuie combatuta cu respectarea clara a principiilor statului de drept.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.