Vizele si cazul Teo Peter, absente de pe agenda!

Scopul intalnirii cu procurorul general adjunct al Statelor Unite ale Americii a fost acela de a largi cooperarea juridica dintre cele doua state, a declarat ieri, dupa intrevedere, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu. “Eu cred ca este un semnal foarte important dupa progresul inregistrat la nivelul institutional prin finalizarea negocierii Tratatului de cooperare in 2007, care apoi a devenit lege, fiind promulgat de presedintele Romaniei, iar acum se afla in procesul de ratificare de catre Senatul american. Cred ca este un pas firesc si in ceea ce priveste intalnirea celor insarcinati cu ducerea la bun sfarsit a acestor activitati si cu aplicarea tratatelor”, a afirmat Predoiu.

Ministrul Justitiei a precizat ca SUA vor incepe ratificarea tratatului in urmatoarele saptamani, procedura urmand sa se finalizeze in aceasta vara sau toamna.

Catalin Predoiu a mentionat ca la intalnire au fost discutate aspecte de ordin strategic cu privire la colaborarea dintre cele doua state si ca, separat, comisiile de experti au discutat despre chestiuni operationale legate de cooperarea juridica bilaterala. Ministrul Justitiei a adaugat ca aceasta cooperare juridica in plan european si nord-atlantic este un aspect foarte important al politicilor ambelor tari, prin urmare “nu este numai o vizita cu caracter simbolic, ci este o vizita care are menirea de a largi aceasta cooperare”. “Nu s-a discutat despre cazuri concrete, insa vreau sa va spun ca in discutiile noastre s-a subliniat atat de partea romana, cat si de partea americana ca exista un grad de multumire in ceea ce priveste nivelul colaborarii. Partenerii nostri sunt extrem de satisfacuti de modul in care coopereaza expertii in cele doua tari”, a spus ministrul Justitiei.

Catalin Predoiu a dat asigurari ca Ministerul Justitiei va continua sa finalizeze cele mai bune instrumente dand astfel posibilitatea celor chemati sa efectueze actul de justitie in general si in special actele de investigatie sa aiba la indemana cele mai bune metode care sa le faciliteze munca.

El a dat exemplu ca prin acest tratat s-au convenit o serie de metode moderne de cooperare juridica, precum schimbul de date in timp real prin mijloace electronice, prin conturi bancare, precum si echipe mixte de investigatii.

“Toate aceste lucruri sunt scrise in tratat si au un impact extrem de pozitiv asupra cooperarii judiciare”, a subliniat Predoiu.

Intrebat daca Romania are unele avantaje in privinta extradarilor, ministrul Justitiei a precizat ca s-au facut pasi mari, in sensul ca au fost eliminate o serie de bariere care vizau acest aspect.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.