Dupa mai bine de sase decenii de exil, violonistul Gabriel Banat, considerat copilul-minune al anilor ‘30-’40, astazi concertmaistru al Filarmonicii din New York, s-a reintors pentru scurt timp in Banatul natal. Adulat si respectat dincolo de Ocean, dar prea putin sau aproape deloc cunoscut in Romania, Gabriel Banat (nascut Hirsch) este o adevarata legenda vie a muzicii. Marele violonist banatean si-a inceput cariera cantand alaturi de George Enescu. Avea doar 7 ani cand celebrul compozitor i-a propus sa sustina un recital la Bucuresti. Din acel moment, Gabriel a inceput sa-si construiasca o cariera stralucita. In 1946 violonistul a sustinut un concert de adio la Timisoara, inainte de a porni intr-un turneu care avea sa dureze 62 de ani.

Adulat si respectat dincolo de Ocean, dar prea putin sau aproape deloc cunoscut in Romania, Gabriel Banat (nascut Hirsch) este o adevarata legenda vie a muzicii. Nascut in urma cu 82 de ani la Timisoara, marele violonist banatean si-a inceput cariera cantand alaturi de George Enescu. Avea doar 7 ani cand celebrul compozitor i-a propus sa sustina un recital la Bucuresti. Din acel moment Gabriel a inceput sa-si construiasca o cariera stralucita, fara ca steaua lui sa paleasca vreun moment. In 1946 violonistul a dat un concert de adio la Timisoara, inainte de a porni intr-un turneu care avea sa dureze 62 de ani. Talentul sau de necontestat a atras atentia Filarmonicii din New York, unde a fost imediat primit drept concertmaistru. De-a lungul carierei sale a concertat cu Enescu, Bernstein, Copland, Milstein, Menuhin, Pablo Casals si multi altii. Astazi, timidul baietel care-i batea la poarta, cu o vioara modesta in mana, maestrului Enescu, este nu doar un nume de referinta in lumea muzicala, ci este si proprietarul unui valoros Stradivarius, care-l insoteste pretutindeni.

"Gabriel Banat este unul dintre cei mai importanti muzicieni banateni ai secolului XX", a spus dr. Franz Metz, din Germania, autorul biografiei violonistului timisorean. Poate ca intalnirea, peste ani, cu maestrul Enescu nu a fost una intamplatoare, destinul celor doi fiind oarecum asemanator. La fel ca si marele Enescu, Gabriel Banat a inceput studiul viorii la frageda varsta de 6 ani, in 1932, iar trei ani mai tarziu a sustinut primul sau concert la Timisoara. Cel care ii destainuie pentru prima data tainele arcusului a fost prof. Rudolf Bayer, iar mai tarziu cunostintele si le-a aprofundat alaturi de prof. Josef Brandeisz, renumit pedagog, violonist si istoric timisorean.

Dupa 62 de ani

"Ma simt acasa, cu adevarat acasa, dar parca nu as fi eu, parca se vorbeste despre o legenda, iar o legenda este ceva mult prea valoros", a spus cu modestie Gabriel Banat. La cei 82 de ani ai sai, este mai viu si mai tanar decat un adolescent. Evita sa vorbeasca despre succesele rasunatoare pe care le-a obtinut in longeviva sa cariera. Incercam o alta strategie: "Care a fost cel mai frumos compliment pe care l-ati primit vreodata?", il intrebam. Zambeste. Apoi, ca si cum ar retrai acele clipe care cu certitudine l-au marcat definitiv, incepe sa povesteasca: "In debutul meu, cu Enescu la pian, in 1939, un barbat maghiar a venit la mine dupa concert, mi-a strans barbateste mana si mi-a spus: "Copile, vei avea o viata frumoasa, pentru ca stii sa canti dumnezeieste, iar cand o sa ajungi in Ceruri, o sa-ti stranga mana toti marii compozitori ai lumii, pentru ca de acolo de sus te-au ascultat incantati cum le interpretezi minunatele opere". Cel care mi-a strans mana si mi-a spus acele vorbe era marele Emil Hauser.

A fost cel mai frumos compliment pe care mi l-a facut cineva", si-a incheiat Gabriel Banat povestea. Tacem si el, si noi… Apoi, il rugam sa ne spuna daca are un compozitor preferat, a carui opera o canta cu mai multa pasiune. Se gandeste pret de o secunda, apoi raspunde: "Ca sa parafrazez un mare dirijor, voi spune si eu asa: "Preferatul meu este cel pe care il voi canta deseara". De fapt, eu sunt ca un actor. Traiesc si interpretez cu aceeasi pasiune oricare lucrare. Totusi, pe Bach il simt parte din mine, dar atunci cand cant Enescu ma simt parca si mai bine".

Citeste si:

Intalnirea cu Enescu

Unul dintre cele mai emotionante momente ale existentei violonistului banatean ramane, fara indoiala, intalnirea cu George Enescu. Il provocam, din nou, sa povesteasca, mai ales ca o face cu un farmec rar intalnit, intr-o romana aproape perfecta, pe care abia daca a mai exersat-o in ultimii 60 de ani. Isi incepe emotionanta poveste astfel: "M-am dus la Bucuresti, in 1933, special ca sa il cunosc pe Enescu. Am intrat in casa si primul lucru care m-a impresionat, si pe care il vad aievea chiar si acum, au fost ochii ca de foc ai maestrului. Acea privire profunda, acei ochi de un auriu stralucitor nu ii voi uita niciodata. S-a uitat la mine si m-a intrebat simplu: "Ce vrei sa canti?". "Mendelssohn", i-am raspuns. S-a asezat la pian si a inceput sa cante. Am scos si eu vioara si i-am urmat exemplul. Apoi, cand prima parte s-a sfarsit, el s-a ridicat (parca il vad si acum) si a iesit din camera fara un cuvant. Nu stiam ce se intampla, eram speriat. Credeam ca am cantat atat de prost incat va trebui sa pun vioara in cui. Enescu a revenit dupa cateva minute, timp in care l-am auzit vorbind la telefon cu cineva.

A reintrat in camera in care ma lasase si m-a intrebat grav: "Domnule Banat, vrei sa canti un recital, aici, la Bucuresti? Am vorbit cu impresarul meu pentru un concert la sala Dales". M-am uitat la el si eram naucit. Aveam o scuza. Pe atunci aveam doar 7 ani". Asa a inceput lunga si frumoasa colaborare dintre Enescu si Banat. La mai bine de sapte decenii de la acel episod, Gabriel Banat s-a dus sa revada, la Bucuresti, casa maestrului sau. "A fost primul loc pe care am dorit sa-l revad, iar abia apoi am venit sa-mi vad vechea casa din Timisoara. M-a cuprins nostalgia revazand casa lui Enescu, insa, dupa atata vreme, ceea ce am recunoscut imediat si m-a emotionat au fost pavilioanele", a mai spus muzicianul.

Copilul-minune

Perioada interbelica a fost pentru orasul Timisoara o adevarata epoca de aur in domeniul muzicii. Existau pe atunci peste 20 de coruri, au fost infiintate sali private de concert, Societatea Filarmonica si-a inceput tot atunci activitatea si a fost infiintat Conservatorul, unde au activitate pedagogi de talie europeana. Cronicarul timisorean Gabriel Sarkanyi si-a intitulat articolul in ziarul Temeswarer Zeitung Timisoara – noul centru musical al Romaniei. Chiar si dupa 1919, orasul de pe Bega a ramas pentru multi ani mai departe Mica Viena si legaturile cu centrul muzical european erau stabilite definitiv.
Aceasta era atmosfera in care tanarul violonist Gabriel Banat si-a inceput frumoasa cariera. Profesorul Josef Brandeisz avea la acea vreme trei elevi la vioara, deosebiti toti, care urmau sa faca fiecare o stralucita cariera internationala.

Ziarele vremii se intreceau sa scrie despre acesti copii-minune, care de la varste fragede, de 8-12 ani, au inceput sa sustina concerte. Iata ce nota, pe 29 mai 1940, ziarul Timpul: "Un copil-minune! In sala de concerte a profesorului Leo Freund din localitate, un copil de 12 ani a dat un concert de violina. E vorba de micutul Gavril, fiul d-lui dr. Alexandru Hirsch din Timisoara, care intrece orice limita a virtuozitatii. Copilul acesta, un adevarat copil-minune, stapaneste arcusul cu o indemanare stralucita. Pana acum Gavril Hirsch a terminat 6 clase de conservator, 2 clase pregatitoare si 2 ani la Facultatea de Muzica din Budapesta, unde – in urma sfaturilor maestrului Enescu – isi face studiile muzicale, pregatindu-se in acelasi timp in particular pentru examenele de liceu, sustinandu-le la Timisoara".