Niciodata in istoria ei, Romania, de grija careia licheaua tranzitiei se da de ceasul mortii in preajma fiecarui ciclu electoral, nu a fost mai putin iubita, sccrie Gabriel Liiceanu pe site-ul cotidianul.ro.


Inainte, licheaua comunista nu avea unde sa fuga cu banii si, de aceea, la limita, nici nu avea ce face cu ei. Spatiul de miscare ii era fatal limitat la cateva privilegii amarate, pentru care insa marea masa o invidia. Acum insa, o data cu „globalizarea“, furtul a capatat sens, caci banii, putand circula planetar, au de-acum unde sa fie pusi la adapost. De ce licheaua, reinstalata in istorie cu surplusul bogatiei sale, si-ar tine banii tocmai in tara din care i-a furat si pe care, oricum, in visurile ei de marire, a harazit-o de mult falimentului istoric?

In urma cu 18 ani, lichelele fusesera rugate sa faca „un simplu si tacut pas inapoi“. Astazi, apelul la un „pas inapoi“ nu mai are sens. Un pradator care inhata nu mai da drumul prazii niciodata, concluzioneaza Liiceanu.