Mizele vizitei presedintelui Traian Basescu in Kuwait sunt atragerea de investitii kuwaitiene in Romania, recunoasterea diplomelor romanesti altele decat cele de medicina si farmacie, precum si discutii privind furnizarea de gaz conductei europene Nabucco, transmite trimisul NewsIn in Kuwait.
"Dorim recunoasterea diplomelor romanesti de catre Kuwait, deoarece in prezent doar cele de medici si farmacisti sunt recunoscute. Iar asta in conditiile in care multi ingineri romani lucreaza in Kuwait, mai ales in domeniul petrolier, unde avem si doi directori adjuncti de companii kuwaitiene", a declarat luni presedintele Traian Basescu la inceperea vizitei sale oficiale in statul Kuwait.

Basescu a spus ca asa cum Uniunea Europeana recunoaste diplomele romanesti de la 1 ianuarie 2007, zece state fiind acum in proces la Curtea Europeana de Justitie pentru neadaptarea legislatiei in acest sens, si Kuwaitul are posibilitatea sa-si modifice legislatia pentru ca absolventii romani sa nu aiba dificultati la angajarea in statul arab.

Aceasta modificare legislativa va putea avea loc dupa alegerile din 17 mai, in prezent Adunarea Nationala - Parlamentul kuwaitian - fiind dizolvata printr-un decret al emirului din 19 martie 2008.
Basescu a subliniat ca pe agenda intalnirii sale cu emirul Sabah al-Ahmad al-Jaber al-Sabah se afla mai ales investitiile kuwaitiene in Romania, dupa deschiderea in octombrie 2007 a doua conturi de investitii ale Autoritatii Kuwaitiene pentru Investitii (AIK). Kuwaitul are peste 100 miliarde de dolari investiti in strainatate prin "Fondul pentru generatia viitoare", administrat de AIK.

"Ne intereseaza deschiderea unui oficiu AIK la Bucuresti, realizarea unei Camere de Comert romano-kuwaitiene, precum si accelerarea deschiderii unei filiale a Bancii Nationale Kuwaitiene", a spus Basescu, precizand ca investitiile kuwaitiene in Romania pot viza sectorul turistic, industria lemnului, agricultura, dar si domeniul energetic.

Referitor la construirea unui terminal de gaze lichefiate (LNG) la Constanta, Basescu a spus ca acest proiect este dezvoltat impreuna cu statul Qatar, cel mai mare exportator de LNG din lume, dar ca si in "tatonarile" cu oficialii kuwaitieni se are in vedere posibilitatea achizitionarii de gaz kuwaitian, fie pentru acest terminal, fie printr-un gazoduct care sa fie racordat la conducta Nabucco, ce ar urma sa tranziteze si Romania.

Rezervele de gaze naturale recent descoperite sunt de 52.400 miliarde metri cubi, iar productia anuala este de aproximativ 6 miliarde de metri cubi, acoperind necesarul intern. Kuwaitul a anuntat in luna martie ca va construi un terminal LNG ce va fi functional in 2009.

Cu circa 2,5 milioane de locuitori, dintre care peste jumatate straini, Kuwaitul este a treia tara producatoare de petrol din OPEC, dupa Arabia Saudita si Irak, detinand 9% din rezervele mondiale de titei. Exportator de petrol, produse petroliere si chimice, Kuwaitul importa masini, echipamente industriale si de transport, produse manufacturate, avand ca parteneri principali SUA, Japonia, Coreea de Sud, Marea Britanie, Germania, Italia si Franta.Circa 95% din necesarul de alimente vin tot din import, agricultura si pescuitul jucand un rol minor in economia nationala. Venitul anual pe cap de locuitor in 2007 a fost de circa 55.300 de dolari.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.