In afara insa de acest omagiu, se pare ca toti l-am uitat. Canalele mediatice s-au centrat initial pe aceasta pierdere imensa, exploatand senzatia subiectului mortii, pierzand in scurt timp insa predicatul eticii regretului…

Si pentru ca timpul este un calau, care aidoma celui lui Durrenmatt devine tortionar, in amintirea lui Octavian Paler iata si calaul sau, pustiul [cel ce l-a umplut si cel pe care l-a lasat in unii dintre noi]:
“Vedeti in ce situatie ciudata ma gasesc, domnilor? Eu am descoperit frica intre oameni. Traiam intre oameni si visam pustiul; iar intr-o buna zi oamenii m-au facut sa aflu ce inseamna cobra, ce inseamna frica. Aici totul parea inofensiv. Ma speria numai golul din jurul meu. Pentru ca intr-o zi sa ma lovesc iarasi de cobre, sa descopar ca orice pustiu cloceste o cobra. In gara asta am aflat ca frica de pustiu e si mai rea decit frica de oameni. Cu oamenii te mai intelegi, te feresti, te explici, profiti de o licarire de compasiune. Uneori frica atipeste sau oboseste. Deh, oamenii au slabiciunile lor. Nu sint absoluti ca pustiul. Pustiul nu iarta, nu uita si n-are momente de slabiciune. El e orb si implacabil. Un calau somnolent si necrutator care n-are nici vanitatea puterii, nici nevoia de a se spala pe maini ca Pilat sau de a se arata uneori marinimos. Te ucide ca pe o ginganie fara sa-ti dea nici o importanta. In pustiu nu exista martiri. Nu exista decat ganganii.

Va dati seama ca Golgota nu era cu putinta decit intre oameni? Pustiul nu bate cuie. El te omoara fara sa te atinga, fara sa te vada si fara sa te urasca. Imblinzitorii ramin uneori imobili si viseaza parca, adulmecind vintul. Pustiul nici nu viseaza, nici nu se trezeste. Da, domnilor, nu exista un calau mai curat si mai infricosator.

Citeste si:

Si ce concluzie sa trag de aici? Ca nu exista scapare din frica? Pe lingă toate defectele mangustelor imperfecte, eu mai am un defect. Odata ce-am vazut cobra, o duc se pare cu mine. Chiar daca fug de ea. Si cind ma astept mai putin, o vad din nou. Dar nu am singurul defect care ar fi inchis zidul in jurul meu lasindu-l fara nici o fisura. Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodata. Uneori imi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie să treci prin infern. Si ca pentru a regasi viata normala, dupa ce n-ai stiut s-o pretuiesti, trebuie sa strabati un cosmar. Sa strabati, adica sa depasesti. Un cosmar fara limite ar fi un cosmar zadarnic, deoarece invatatura lui nu ti-ar mai servi la nimic.

Am ramas un naiv, poate, dar eu vreau sa cred ca toate cosmarurile sint provizorii. De aceea va si vorbesc mai departe. Mai sper ca intr-o zi o sa va si vad in vreme ce vorbesc. Am pus, dealtfel, linga decalog o alta foaie de hirtie pe care am scris cu litere mari: “Iremediabila e numai greseala de a te lasa strivit.” - Viata pe un peron”.

“Sambata, la ora 11:00, va avea loc o slujba religioasa la mormantul scriitorului, la Cimitirul Sfanta Vineri”, conform OctavianPaler.ro si Cotidianul.