La o luna dupa prima rafuiala cu presa, Administratia Prezidentiala a emis un nou comunicat in care raspunde atacurilor Jurnalului National, informeaza Cotidianul.

Conform Cotroceniului, articolul aparut in editia de ieri a publicatiei, "Omar s-a tirit printre obuze. ADN de oi cu «miros» persistent de praf de pusca", incearca sa acrediteze “ideea ca Omar Hayssam ar fi fugit din tara cu ocazia unei operatiuni de export de munitie, de care seful statului ar fi avut cunostinta”.

“Administratia Prezidentiala considera ca articolul are rolul de a crea confuzie in randul opiniei publice, in timpul procesului in care sunt judecate persoane suspectate de a-l fi ajutat pe Omar Hayssam sa paraseasca ilegal tara cu nava Iman T in noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2006”, se arata in comunicatul de presa publicat pe site-ul Administratiei Prezidentiale.

“Administratia Prezidentiala condamna actiunea de dezinformare a opiniei publice desfasurata de Jurnalul National, parte a trustului de presa Intact, apartinand familiei domnului Dan Voiculescu”, se mai arata in comunicat.

Razboiul dintre presedintele Basescu si Jurnalul National are loc in contextul in care in urma cu o luna, seful statului a lansat un atac furibund la adresa unei parti a presei. Vizate atunci au fost Jurnalul National, jurnalistii Victor Ciutacu, Andrei Badin, Cornel Nistorescu - pe care i-a numit “tonomate de euro” si trusturi de presa: Intact, Realitatea-Catavencu, MediaPro precum si televiziunea publica. Basescu i-a acuzat pe acestia ca duc o campanie de denigrare la adresa sa si a familiei sale, arata Cotidianul.

In urma acestor acuzatii, Victor Ciutacu s-a grabit sa dezminta cele afirmate de catre presdintele Traian Basescu, prin intermediul site-ului presidential, la Antena3 si pe blogul sau.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.