Guvernul Tariceanu ajuns la fundul sacului stoarce bani si din piatra seaca. Dupa ce in vara anului 2007 Parlamentul si Guvernul au hotarat sa mareasca pensiile, a inceput nebunia taxelor si a impozitelor. Legea privind majorarea pensiilor fost votata intr-o forma incompleta si au urmat apoi cateva ordine ale ministrului Muncii care precizau ce anume trebuie impozitat suplimentar pentru a umple golul bugetar. Cei care muncesc legal in tara, trebuie sa suporte consecintele deciziilor populiste si pomenilor electorale. Angajatii sau angajatorii sunt nevoiti sa plateasca statului 420 de taxe. In Suedia, exista doar doua taxe. Dandu-si seama de gafe, ministrul Pacuraru a declarat aseara, intr-o conferinta de presa, ca va da astazi un ordin de modificare a ordinului din 8 februarie, prin care vor fi eliminate o serie de venituri taxabile.

Prin Legea 250 din 2007, care stabilea marirea pensiilor, se modifica baza de impozitare a salariilor. Opiniei publice i s-a explicat doar partea frumoasa a noii legi. Cea care prevedea ca pentru acoperirea golurilor bugetare se vor plati bani de la bugetul asigurarilor sociale, a fost trecuta foarte usor cu vederea. Largirea bazei de impozitare a mai fost hotarata pentru ca Guvernul sa fie sigur ca va putea reduce cotele de contributii de asigurari sociale (asa cum a promis) datorate de angajatori si angajati la bugetul asigurarilor pentru somaj. Prin Legea 250 de angajatii si angajatorii platesc dari la asigurarile sociale, pentru primele de Craciun, pentru cele de Paste, Ziua Copilului sau Ziua Mamei, abonamentele de telefon sau pentru mijlocele de transport in comun care sunt oferite pentru a fi folosite de angajat in scop personal.

"A gresit presa"

Citeste si:

Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a explicat ieri ca, daca angajatorul acorda salariatului masina, casa, telefon in pachetul de serviciu, acestea nu se impoziteaza, dar daca le da cu caracter personal, este obligat, conform Codului Fiscal, sa le includa in baza de contributii de asigurari sociale. "A fost gresit interpretata de catre presa povestea cu chiriile, cu salarii, cu masinile de serviciu si cu telefoanele mobile. Daca angajatorul acorda angajatului masina de serviciu, telefon, o casa cu chirie de serviciu, acestea nu se impoziteaza. Se impoziteaza doar daca din alte fonduri decat cele salariale angajatorul le sustine cu caracter personal. Aceste situatii sunt supuse contributiei de asigurari sociale. Angajatorul, daca da aceste facilitati in pachetul pe care-l ofera - masina, telefon sau chirie pe casa - de serviciu, nu sunt supuse contributiilor. Daca le da cu caracter personal, atunci e obligat, conform Codului Fiscal sa le includa in baza de contributii de asigurari sociale", a explicat Pacuraru. Pacuraru a mai precizat ca prin Legea 250, fondurile atrase la Asigurarile Sociale au fost suficiente pentru devansarea cresterii pensiilor cu doua luni in 2007. De asemenea, el a precizat ca pentru 2008 vor fi acoperite toate cheltuielile ce trebuie facute din acest fond si nu va fi nevoie de nici un transfer de la bugetul statului catre bugetul asigurarilor sociale.

Lege incompleta

Pana la aparitia Legii nr.250/2007, baza de calcul a contributiei individuale o reprezenta salariul individual brut realizat, inclusiv sporurile si adaosurile. Baza de calcul a contributiei angajatorului era consituita din totalul salariilor individuale brute/veniturile realizate de asigurati, plafonat la cinci salarii medii brute pe economie. Dupa aparitia Legii nr.250/2007, baza de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale, datorata de salariat, s-a transformat din "salariul individual brut realizat" in "venit brut lunar realizat" care cuprinde salariul individual brut realizat, sporurile si adaosurile, fara a mai exista un plafon pana la care se datoreaza aceasta contributie. In cazul angajatorilor, baza de calcul a contributiei a ramas aceeasi, respectiv obligatia de plata a CAS in cotele prevazute de lege, calculate asupra fondului total de salarii pana la plafonul de 5 salarii medii brute pe economie. Ministrul Muncii, a explicat ieri, ca "atunci cand s-a aprobat legea 250, pentru a fi majorate pensiile, si s-a extins baza de impozitare. Insa s-a extins numai pentru angajat, fiind omisa extinderea bazei de impozitare si pentru angajatori". Apoi in octombrie anul trecut, printr-un ordin s-a extins impozitarea si pentru angajatori. Pacuraru sustine ca in aceasta luna a trebuit sa mai emita un ordin pentru a clarifica unele nelamuriri privind aceste extinderi.