Deputatii dezbat si voteaza astazi motiunea simpla privind anularea taxei de prima inmatriculare, initiata de PD-L. Democrat-liberalii solicita, in document, si restituirea banilor cetatenilor
. In motiune se precizeaza ca plata impusa de Guvern este ilegala, discriminatorie si neeuropeana, contravenind Tratatului Comunitatii Europene. In plus, semnatarii documentului amintesc faptul ca taxa a fost deja invalidata de justititia romana. Potrivit Regulamentului Camerei Deputatilor, daca motiunea simpla este adoptata, aceasta se trimite Guvernului "care va tine cont de pozitia exprimata" in cuprinsul respectivului document.Berceanu: Taxa, ilegal incasataIncasarea taxei de prima inmatriculare de la "autoturismele personale" s-a facut fara a exista prevedere legala in Codul Fiscal, intrucat cei care ar trebui sa plateasca sunt detinatorii doar de "autoturisme comerciale", a declarat presedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, la sfarsitul saptamanii trecute, informeaza Mediafax.Senatorul de Dolj a precizat ca modificarile la legea privind instituirea taxei de prima inmatriculare, adoptata in 2006, a fost modificata printr-o ordonanta de urgenta pe care a propus-o el, in decembrie 2006. "Dupa adoptarea legii, m-am trezit peste mine in birou cu tiristii si camionagiii care amenintau cu blocarea arterelor de circulatie. Cand a fost adoptata acea legea, se adoptase o grila dupa care se calculau taxele. Dar pe ei nu i-a interesat decat pana la masinile de teren si cele puternice, dar nu s-a mai gandit si la cei cu camioane, care au capacitate de 20.000 de cai putere.(...) Am facut un proiect de ordonanta prin care am propus niste modificari", a afirmat Berceanu. El sustine ca proiectul care viza modificarea Codului Fiscal a fost inaintat catre Ministerul Finantelor care l-a introdus fara a se mai uita pe el.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.