In 1992, la scurt timp dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, liderii europeni au recunoscut, prin Tratatul de la Maastricht, ca Uniunea Europeana are nevoie de un proces de reforma profunda, pentru a putea face fata provocarilor post-Razboi Rece. In anul urmator s-a decis inceperea extinderii UE spre Est si Sud-Estul Europei. Acest nou val de extindere a fost conceput a se desfasura concomitent cu o intensificare a reformei UE. Prin Tratatul de la Nisa (2000) s-a conceput si cadrul institutional al extinderii.

Un an mai tarziu - Consiliul European de la Laeken -, liderii Statelor Membre au decis constituirea Conventiei privind Viitorul Europei, care a propus, prin Tratatul Constitutional, parafat in octombrie 2004, o reforma politica si institutionala a Uniunii Europene. In mai-iunie 2005, Franta si Olanda au spus insa NU ratificarii acestui Tratat, punand sub semnul intrebarii intregul concept de reforma a UE, buna functionare a unei Uniuni cu 27 de membri si chiar soarta Uniunii Europene.

„Reforma" in lipsa de altceva

Unii lideri europeni au exclamat cu usuratate: „Tratatul este mort!". Dar au constatat repede ca au dovedit cetatenilor europeni si lumii o crasa superficialitate si chiar o vizibila neputinta. Ca solutie de iesire au repus pe tapet necesitatea reformei UE, propunand o „perioada de reflectie" de aproape doi ani.
Dandu-si seama ca au demonstrat ca Uniunea Europeana avea un leadership slab, fara o viziune clara asupra destinului integrarii europene si mai ales ca nu au un raspuns convingator pentru statutul cetatenilor europeni, s-au grabit, in decembrie 2007, sa semneze un „Tratat al Reformei" institutiilor UE. Cum se exprima un cunoscut jurnalist european, liderii actuali ai UE nu au avut nici macar putin spirit inovativ sa propuna cetatenilor ceva credibil, caci pana si cuvantul „reforma" suna neverosimil si neatractiv.

Punand in oglinda cele doua tratate, pot fi constatate urmatoarele:

1. Semnificatia simbolica a defunctului Tratat Constitutional consta in: a) asocierea tuturor Statelor Membre in jurul unor valori si aspiratii comune; b) dorinta comuna a acestora de a lucra impreuna pentru un proiect de integrare; c) orientarea inspre interesul cetatenilor, cu implicarea cetatenilor.

Citeste si:

2. In privinta Tratatului Reformei: a) accent asupra sistemului institutional si decizional al UE - 27; b) lipseste viziunea evolutiei politicilor; c) este probata diminuarea interesului pentru implicarea cetatenilor in elaborarea reformei, dominand aspectul functional-elitist al cadrului euro-birocratic (cetateanului i se promite „Europa rezultatelor").

Ratificare doar de catre elite

Cu o graba explicabila, liderii Uniunii Europene doresc acum ratificarea rapida a Tratatului Reformei (re-botezat Tratatul de la Lisabona), pentru ca acesta sa intre in aplicare din 2009. In discursuri dandu-i „importanta istorica", ei propun o procedura ordinara de ratificare a Tratatului, fara a trece macar printr-o dezbatere publica.

Aceasta, in contextul in care s-a vorbit atat de mult de „deficit democratic" al Uniunii si disponibilitatea institutiilor comunitare pentru comunicare cu cetatenii. Ceea ce inseamna ca, la fel ca la inceputurile constructiei europene, procesul integrarii europene ramane o expresie elitist-birocratica, cetatenii europeni urmand a afla sensurile reformei UE ca urmare a perceptiilor empirice generate de asteptatele rezultate!

Nu ne indoim ca accentele functionale ale Tratatului Reformei ar putea duce la rezultate pozitive. Dar, pentru ca eficienta sistemului institutional-decizional al UE sa fie probata chiar din 2009, este nevoie de o enorma munca de adaptare si schimbare, atat la nivel comunitar, cat si in Statele Membre. Unele State Membre deja au inceput sa pregateasca aceste transformari, chiar inainte de ratificarea Tratatului, constatand aparitia unor dificultati numeroase, nu numai de natura politica, ci si tehnico-administrativa.
Neperformanta administratiei romanesti

Guvernul Romaniei, parlamentul si societatea civila ar fi putut profita de contextul elaborarii, parafarii si ratificarii Tratului Reformei pentru realizarea unei dezbateri extinse si serioase cu cetatenii pe tema Uniunii Europene.
Cum nici macar elita administrativ-politica nu s-a apropiat de Tratat, nu e de mirare ca o comunicare publica in jurul acestui subiect lipseste. Ca si Tratatul de Aderare, noul Tratat al Reformei UE va sta in sertarele si rafturile oficialilor romani, care vor radia bucuria de a fi contemporanii emiterii unor documente asa de insemnate.

Tratatul Reformei UE priveste atat institutiile comunitare, cat si Statele Membre. Romania ar trebui sa se raporteze operational la acest Tratat din perspectiva sistemului institutional si politic, dar mai ales a performantelor (ori neperformantelor) administratiei publice. Caci eficienta si coerenta proceselor comunitare, vizate de textul Tratatului, presupune si o „compatibilizare" interna a actorilor institutional-administrativi din Romania.