Citeva sute de manifestanti au protestat in Piata Universitatii fata de decizia de joi a Curtii Constitutionale prin care Legea CNSAS a fost declarata neconstitutionala.
Manifestatia de protest fata de decizia Curtii Constitutionale (CC) prin care a fost casata Legea CNSAS, la care si-au anuntat participarea reprezentanti a 23 de ONG-uri, a fost „moderata“ de Mircea Toma, din partea Agentiei de Monitorizare a Presei, si acompaniata de lozincile studentilor de la Militia Spirituala. In afara emotiilor exprimate in registrul tonal al manifestatiilor de acum 18 ani din Piata Universitatii, protestatarii au ajuns, totusi, la un acord asupra a trei revendicari punctuale, fara a explica insa temeiul legal in virtutea caruia acestea ar putea fi satisfacute si nici ce institutii le-ar putea aduce la indeplinire. In primul rind, ONG-urile participante au solicitat „continuarea, cu maxima urgenta, a deconspirarii fostilor securisti si a colaboratorilor acestora“, fara a indica si cine ar putea face acest lucru, din moment ce CNSAS nu mai are baza legala de functionare, informeaza Cotidianul.

Aproape o mie de protestatari, membri ai celor 23 de organizatii neguvernamentale organizatoare ale mitingului din Piata Universitatii,si-au exprimat nemultumirea fata de decizia Curtii Constitutionale cu privire la desfiintarea CNSAS. Ei califica decizia ca una care produce restauratie a regimului comunist si solicita revocarea membrilor CCR, ca si a Avocatului Poporului. Organizatiile sustin functionarea institutiilor democratice, inclusiv a institutiei Curtii Constitutionale, dar considera ca prin decizia nr. 51/2008 judecatorii CCR au actionat imoral, incompetent si impotriva institutiilor statului de drept.

Asociatia 21 Decembrie 1989 a anuntat ca va ataca hotararea CCR, prin care legea CNSAS a fost declarata neconstitutionala, cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Societatea Academica din Romania (SAR) considera verdictul dat de CCR in cazul legii CNSAS drept un "asasinat asupra statului de drept" si sfatuieste CNSAS sa publice imediat pe Internet dosarele de magistrati pe care le detine pentru a elibera magistratura de "gasca de securisti".

In al doilea rind, au solicitat „modificarea legislatiei in asa fel incit acesti judecatori (ai CC - n.r.) sa poata fi revocati“, ceea ce este iarasi imposibil, intrucit mandatele lor sint acordate in virtutea actualei legi, or, actele normative nu pot produce efecte decit pentru viitor. Momentul a fost corect amendat de Militia Spirituala, ai carei membri au scandat „Revocarea voastra, libertatea noastra“ sau „Ole, ole, ole, Ceausescu-i la CC“. In fine, s-a mai solicitat acelorasi imprecise autoritati revocarea Avocatului Poporului, care, cu expresia lui Mircea Toma, „a sustinut, cu gura plina de ce credeti voi, desfiintarea CNSAS.“

Potrivit Ziua, in opinia Majestatii Sale Regele Mihai, incetinirea sau oprirea efortului de deconspirare a politiei politice comuniste este un act impotriva viitorului romanesc. Fostul suveran sustine ca CNSAS este o institutie care are nevoie sa fie intarita si nicidecum desfiintata. La randul sau, presedintele Agentiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma, a declarat, citat de Rador, ca informatiile despre colaborarea cu Securitatea comunista sunt foarte importante pentru eliberarea morala a poporului roman. "Demersul nostru nu se vrea unul impotriva cuiva, vrem sa protejam accesul la informatiile legate de activitatea unor romani in relatie cu Securitatea. Aceste informatii sunt foarte importante pentru eliberarea morala a poporului roman si pentru a avea o structura sociala cladita pe competente, pe merite si nu pe relatii oculte care sunt reproduse peste evenimentele din '89 pana astazi. Nu este vorba atat despre o, sa-i spunem, razbunare pe judecatorii care au luat aceasta decizie, ci este mai degraba legat de posibilitatea ca aceiasi judecatori sa intoarca din drum multe alte initiative cu acelasi tip de rationament; este vorba despre o restauratie pe fata", a afirmat Mircea Toma.
Tudor Chiuariu a apreciat ca singura solutie pentru a salva CNSAS este transformarea acestuia intr-un organ de investigatie, care, in cazul in care gaseste probe de politie politica, sa sesizeze o instanta judecatoreasca, aceasta putand constata calitatea de agent sau de colaborator al fostei Securitati. Masura se impune dupa ce Curtea Constitutionala a Romaniei a declarat saptamana trecuta neconstitutionala Legea privind deconspirarea politiei politice comuniste

Tudor Chiuariu a precizat pentru Gardianul ca transformarile pe care le va suferi Legea CNSAS s-ar putea materializa intr-un proiect de lege. De altfel, pana si PD-L a cerut Guvernului o ordonanta de urgenta care sa reglementeze situatia de la CNSAS. Si conservatorul Sergiu Andon a precizat ca s-ar putea ajunge la emiterea unei ordonante de urgenta. Chiuariu a contrazis acest scenariu, precizand ca pentru o autoritate autonoma nu se poate opera cu ordonante de urgenta


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.