Zilele acestea, Romania comemoreaza saizeci de ani de la primul Tratat de prietenie cu fosta URSS si, totodata, de la semnarea Protocolului de cedare a Insulei Serpilor
La inceputul lunii februarie 1948, la Moscova, in prezenta lui Stalin si Dej, delegatiile din Romania si URSS au semnat doua importante documente: un "Tratat" - de prietenie si un "Protocol" - de cedare a Insulei Serpilor. O insula care sute de ani a apartinut teritoriilor locuite de romani, iar acum se afla in disputa pe rolul Curtii Internationale de la Haga.

Leukos, insula lui Ahile. Unii i-au spus Insula Alba, a fericirii, pe care au calcat zei si semizei. Altii i-au spus "Smeinai", "a Zmeilor-serpi", a fiintelor din Celalalt Taram. Uneori s-a vorbit despre aceasta insula ca despre "ultima Thule". Acum i se spune simplu: Insula Serpilor. Nu se stie precis de ce-i spune "a serpilor", dar problematica din jurul acestei enigmatice insule a devenit o adevarata "serparie" a ISTORIEI RECENTE.

„Prietenie" la umbra lui Stalin

Ziarul "Scanteia" anunta la 7 februarie 1948, ca, in capitala URSS, a avut loc un eveniment istoric: semnarea, in data de 4 februarie 1948, a „Tratatului de prietenie, colaborare si asistenta mutuala intre Uniunea Sovietica si Republica Populara Romana".
In acelasi ziar si tot pe prima pagina era prezentata si componenta celor doua delegatii semnatare. Delegatia romana, formata din Petru Groza, Ana Pauker, Gheorghiu Dej, L. Radanu si Vasile Luca, G. Vlascu-Racoasa si Eduard Mezincescu. Delegatia rusa era formata din: V.M. Molotov, A.I. Vasinski, V.A. Zorin, S.I. Kaviaradze, A.A. Lavriscev, F. Molocikov si M.A. Baev.
"La semnarea tratatului a fost de fata domnul I.V. Stalin, presedintele Consiliului de ministri al URSS", sublinia ziarul "Scanteia". Conform ziarului "Scanteia", tratatul a fost semnat, din partea romana, de Dr. Petru Groza (din imputernicirea prezidiului RPR) si, din partea Moscovei, de V. Molotov (din imputernicirea Prezidiului Sovietului Suprem al URSS).

Protocolul, semnat in „genunchi"

In afara de documentul "Tratatului", publicat la vedere in "Scanteia", a mai existat un al doilea document, despre care se spune ca a fost pregatit cu mare atentie si raspundere fata de "Tatucul Suprem", din partea Moscovei, de catre V.M. Molotov, si din partea Bucurestilor, de catre Ana Pauker, ministrul de externe al Romaniei.

Este vorba de un "Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat intre Republica Populara Romana si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste", document al carui text nu a aparut in presa comunista a vremii.

Cu toate ca invoca Tratatul de pace din 1947, documentul stabileste, contrar prevederilor acestui Tratat, ca "Insula Serpilor, situata in Marea Neagra, la rasarit de gurile Dunarii, intra in componenta URSS". Cateva luni mai tarziu, la 23 mai 1948, pe Insula Serpilor a fost semnat un proces-verbal de predare-primire a insulei. In el era consemnat faptul ca insula „a fost inapoiata (sic!) Uniunii Sovietice de catre RPR" si "incadrata in teritoriul URSS". Semnatarul roman al acestui „act" rusinos si umilitor a fost Eduard Mezincescu - ministru plenipotentiar, reprezentantul M. Afacerilor Straine.

„Rolul meu a fost sa asist in calitate de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe (corect: Straine! - n.n.) pe ministrul lucrarilor publice, profesorul Profiri, incredintat de guvern cu misiunea de a preda insula reprezentantilor guvernului sovietic si sa contrasemneze procesul-verbal intocmit in primavara anului 1948, cand s-a efectuat predarea", a incercat sa se scuze, dupa '90, „asistentul" Mezincescu. Orice comentariu este de prisos. Cel putin pana ce Curtea de la Haga se va pronunta.

Daruita de Neptun zeitei Thetis

Insula Serpilor este pomenita cu numele de Insula Leucos, inca din anul 777 i.H. In mitologia greaca, zeita Thetis s-a rugat de Neptun sa scoata din adancul marii o insula pentru fiul ei Ahile, erou al Troiei. Conform poetului Arctinus din Milet, ramasitele pamantesti ale lui Ahile si ale prietenului sau Patrocle au fost aduse in aceasta insula de catre zeita Thetis, pentru a fi puse intr-un sanctuar de marmura alba.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.