"Lotul Tanacu", dupa gratii Daniel Corogeanu si cele patru foste calugarite de la Manastirea "Sfanta Treime" de la Tanacu au fost arestati ieri dupa-amiaza, sub privirile neputincioase ale satenilor veniti sa isi sustina preotul favorit
Cei cinci au fost incarcerati, in jurul orei 16.30, la Penitenciarul cu regim inchis Vaslui. Pentru a pune in executare mandatul de arestare, politistii au fost nevoiti sa strabata pe jos 5 km pentru a ajunge la casa de rugaciune unde se aflau cei cinci fosti ieromonahi, in satul
Portari, la 10 km de Vaslui.


Familiile fostilor calugari i-au rugat pe politisti sa-l transporte pe Corogeanu cu o masina de teren cu numere de Italia pana la duba Politiei. Daniel Corogeanu s-a aratat resemnat in fata deciziei judecatorilor si a declarat ca isi va ispasi pedeapsa, pentru ca "asa a fost voia lui Dumnezeu". Preotul se considera in continuare nevinovat si sustine ca singurul sau scop a fost acela de a o ajuta pe Irina Cornici, care era posedata de duhuri rele. Pana in ultima clipa, fostul monah a sustinut ca nu este vinovat de moartea maicutei de 22 de ani, Irina Cornici, si i-a indemnat pe toti credinciosii care i-au fost alaturi sa se roage pentru el. "De 3 ani astept sa fiu ridicat. Nu sunt vinovat, pana si presa a recunoscut ca nu avem nici o vina pentru ce s-a intamplat. Asteptam si credem ca Dumnezeu ne va sprijini, nadajduim ca numai el ne poate sprijini, ne supunem, dar suntem nevinovati, nimeni nu si-a dorit sa se intample un rau. Intotdeauna te gandesti cum sa faci bine. Eu nu am vrut ca Irina sa moara, dar... Nadajduim ca sunt cai de atac pentru a demonstra ca adevarul e de partea noastra. Daca se mai poate face ceva, sa se faca, daca nu, nu suntem nici primii, nici ultimii. Ganditi-va la suferinta parintilor nostri. Am primit mesaje, telefoane si le-am spus tuturor sa se roage in continuare", a spus Daniel Corogeanu in momentul in care a urcat in duba Politiei. Satenii l-au asteptat in numar mare pe ulite. "Sa va rugati pentru mine" - le-a strigat Corogeanu satenilor care au venit sa-l sustina. Cei aproximativ 50 de sateni din Portari stransi in centrul satului nu au putut ajunge la casa de rugaciune, locul unde se ascundeau de lume Corogeanu si cele patru maici, drumul fiind foarte greu accesibil. Totusi, oamenii au plans la aflarea vestii ca preotul lor va fi ridicat si spun ca nu este drept ca un om atat de corect si de bun, care a facut numai bine, sa stea in puscarie 7 ani. La ora 16.30 cei cinci au intrat pe poarta Penitenciarului Vaslui. Costel Poienescu, directorul Penitenciarului Vaslui, a declarat ca, "avand in vedere ca sunt incarcerati pentru prima data, vor intra intr-o perioada de carantina de 31 de zile, timp in care vor fi supusi unui control medical periodic, vor citi regulamentul de ordine interioara si se vor acomoda cu atmosfera din penitenciar". Corogeanu si cele patru foste maici vor sta in camere, alaturi de ceilalti detinuti, neavand regim special. Daniel Corogeanu nu va fi tuns de pletele sale rosii, au mai spus oficialii penitenciarului, pentru ca nu exista asemenea rigori in penitenciare.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.