Cazurile celor opt fosti si actuali ministri pentru care presedintele Traian Basescu a dat aviz de urmarire penala au atras atentia Comisiei Europene, si sunt prezentate in raportul pe Justitie al CE privitor la tara noastra.
Este vorba despre un raport interimar, o ampla analiza a situatiei dosarelor de mare coruptie care au fost mai intai suspendate si ulterior trimise inapoi procurorilor pentru refacerea probatoriului, intocmit inaintea celui din iunie-iulie 2008, raport interimar care adopta un limbaj mult mai dur fata de Romania decat fata de Bulgaria, dupa cum arata Newsin, citand surse din cadrul Comisiei.
Potrivit variantei de raport, CE pune la indoiala asa-zisele erori de procedura ce au stat la baza returnarii dosarelor de coruptie la nivel inalt aratand ca "provoaca dezbateri si controverse considerabile".
Raportul preliminar face aluzie si la interimatul de la Ministerul Justitiei si arata ca daca tendintele de tergiversare a anchetelor si de intarziere a aplicarii legilor se pastreaza, Comisia ar putea cere aplicarea clauzei de salvgardare in raportul din iunie pentru Romania - fapt care s-ar traduce prin nerecunosterea sentintelor romanesti in spatiul comunitar.

Deficiente la nivelul actului juridic

Comisia Europeana identifica doua mari deficiente in instantele romanesti: lipsa unor sentinte dure in cazurile de coruptie si suspendarea cazurilor de mare coruptie pentru a permite Curtii Constitutionale sa se pronunte cu privire la sesizarile de neconsitutionalitate invocate de avocati.
Un alt mesaj este legat de amendamentele la Codul de procedura penala adoptate de Parlament in octombrie 2007 si criticate de ambasadorii SUA, Marii Britanii, Olandei si Germaniei.
"Daca vor fi promulgate, aceste amendamente ar avea un efect negativ considerabil asupra eficientei anchetelor penale in general si ar obstructiona anchetele si in alte state membre in domenii precum lupta impotriva terorismului si combaterea infractiunilor transfrontaliere", se arata in raportul preliminar.
Raportul descrie pe larg toate amendamentele de la interzicerea interceptarilor inainte de inceperea urmaririi penale pana la anuntarea prealabila a perchezitiilor. Este criticata si ridicarea pagubei minime de la 200.000 RON la 9 milioane de euro pentru incadrarea la "consecinte deosebit de grave".
In raport sunt mentionate si intarzierile la functionarea Agentiei Nationale de Integritate al doilea dintre cele patru obiective specifice (benchmarks) pe care Romania trebuie sa le indeplineasca dupa aderare -, dar "accentul cade pe coruptia la nivel inalt", au precizat sursele citate de Newsin.
Documentul privitor la Romania va evalua progresele din justitie in raport cu angajamentele luate de guvern privind indeplinirea celor patru obiective specifice (benchmarks) stabilite de Comisia Europeana in raportul din iunie 2007.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.