Intr-un an si doua luni, respecitv decembrie 2006-ianuarie 2008, presedintele Basescu a reusit performanta politica de a compromite imaginea a jumatate din numarul ministrilor Cabinetului Tariceanu, invocand prevederile legii. Practic, pentru cei opt ministri ai Executivului: Teodor Atanasiu, Zsolt Nagy, Codrut Seres, Adrian Cioroianu, Varujan Vosganian, Tudor Chiuariu, Paul Pacuraru, Teodor Melescanu, seful statului a cerut fie urmarirea penala, fie s-a impotrivit numirii lor. Un caz aparte s-a inregistrat cu Decebal Traian Remes a carui imagine a fost spulberata in direct la TVR.
De fiecare data presedintele a tinut sa asigure populatia de bunele sale intentii si a adus ca argument prevederile legale. Presedintele Romaniei are dreptul constitutional de a cere umarirea penala impotriva membrilor Guvernului, drept care este respectat. Solicitarea sefului statului in aceasta privinta nu poate face abstractie insa de dreptul constitutional al Camerei si Senatului de a dispune asupra cererii de urmarire penala formulata de presedinte, in cazul in care ministrul respectiv are si calitatea de deputat sau senator. Articolul 109, alineatul 2 din Constitutie prevede ca numai Camera Deputatilor, Senatul si presedintele au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru fapte savarsite in exercitiul functiei lor. Pe de alta parte, Legea 115/1999 privind raspunderea ministeriala prevede ca dezbaterea propunerii de incepere a urmaririi penale in Camera si Senat se face in baza raportului intocmit de o comisie parlamentara. Reprezentanti ai societatii civile sustin ca legea 115 este una proasta, ale carei proceduri sunt neclare, mai ales dupa interventia Curtii Constitutionale. Asa incat legea devine ambigua si lasa loc interpretarilor. Iar Cotroceniul exploateaza din plin aceste posibilitati, rezultatul final fiind ca presedintele isi mentine cota ridicata de popularitate in timp ce adversarii politici sunt eliminati sistematic din arena.

Melescanu, amenintat

Seful statului l-a avertizat recent pe ministrul interimar al Justitiei, Teodor Melescanu, ca va lua masuri legale impotriva lui daca nu va trimte de urgenta la Parchet cererile privind urmarirea penala a celor opt fosti sau actuali ministri.
"Avand in vedere ca in momentul de fata impiedicati indeplinirea unei prerogative ale presedintelui Romaniei, va solicit sa va limitati la atributiile legale pe care le aveti, transmitand solicitarile mele de incepere a urmaririi penale catre Ministerul Public impreuna cu referatele procurorilor de caz si cu cererile formulate de procurorul general si procurorul-sef DNA, documente ce se afla in posesia dumneavoastra. "Va atentionez ca in caz contrar ati savarsi un abuz in serviciu si nu voi ezita sa actionez, in baza prerogativelor legale si constitutionale pe care le am, in vederea normalizarii situatiei", se arata intr-o scrisoare a sefului statului catre Melescanu. Mentionam ca Basescu i-a mai comunicat ministrului interimar al Justitiei ca i-a trimis copii ale documentelor care au stat la baza referatelor procurorilor de caz in dosarele celor opt intrucat originalele se afla la Ministerul Public.
Solicitarea Elenei

In paralel cu avertizarea lansata de Basescu, secretarul executiv al PD-L Elena Udrea i-a cerut sefului statului sa faca demersuri pentru inceperea urmaririi penale a ministrului interimar al Justitiei Teodor Melescanu si sa-l suspende pe acesta din functie, acuzandu-l de abuz in serviciu si de retinere sau distrugere de inscrisuri oficiale. Liberalii au sustinut chiar ca presedintele Basescu l-a amenintat, telefonic, pe interimarul Melescanu, intr-o maniera "ordinara". Ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu(PNL) l-a acuzat pe presedintele Traian Basescu ca l-a amenintat telefonic pe Melescanu pentru ca acesta din urma nu a transmis Parchetului dosarele celor opt ministri. "Teodor Melescanu a fost amenintat telefonic de presedintele Traian Basescu, cu un limbaj care nu poate fi reprodus in presa. Noua ne-a povestit Melescanu, in ce hal i-a putut vorbi presedintele, doar pentru ca si-a permis sa faca un gest legal", a sustinut Nicolaescu la radio News FM.

Fara vreo responsabilitate

Ministrul interimar al Justitiei a trimis avizele privind anchetarea celor opt ministri Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si DNA precizand insa ca isi declina orice responsabilitate in acest caz. "Ministrul Justitiei nu cenzureaza actele presedintelui Romaniei, nu a dorit si nu doreste sa tergiverseze sau sa blocheze cererile inaintate de catre seful statului, ci numai respectarea procedurilor", se precizeaza intr-un comunicat de presa al Ministerului Justitiei.

Citeste si:

"Esecul" de la Finante

Actualul ministru al Finantelor, Varujan Vosganian (PNL) a avut si el o serie de meciuri "dure" cu presedintele Basescu, fapt ce s-a soldat cu respingerea nominalizarii sale pentru functia de Comisar European.
Intr-un interviu acordat unui ziar central, presedintele Traian Basescu a apreciat ca desemnarea lui Varujan Vosganian a fost un esec. "Ma voi implica (in nominalizarea comisarului european din partea Romaniei n.r.), pentru ca Romania nu-si mai poate permite inca un esec in desemnarea comisarului. Comisarul roman nu reprezinta nici PNL, nici pe Calin Popescu Tariceanu, nici pe Sorin Ovidiu Vantu, nici pe Dinu Patriciu, nici Securitatea. El reprezinta Europa, componenta romaneasca a Europei unite si asta trebuie sa priceapa toti cei implicati in desemnarea comisarului roman in Guvernul Europei", a sustinut atunci presedintele Traian Basescu. Senatorul liberal Varujan Vosganian a anuntat ca i-a cerut premierului Calin Popescu Tariceanu sa retraga candidatura sa pentru postul de comisar european. El a precizat ca gestul sau este unul de responsabilitate pentru ca nu vrea sa aduca un prejudiciu Romaniei.

Mesaj pentru presedinte

Senatorul liberal Varujan Vosganian a sustinut, intr-o conferinta de presa, ca presedintele Traian Basescu are datoria de a restabili adevarul, de a afla care este sursa si motivatia situatiei delicate in care a fost pus in calitate de candidat al Romaniei la functia de comisar european. Vosganian a spus ca una dintre acuzatiile care i-au fost aduse in presa, de legatura cu oameni de afaceri controversati, a fost lansata cu cativa ani in urma chiar de presedintele Traian Basescu."Una dintre observatiile facute de Comisia Europeana, si scoasa din mapa cu atata bagare de seama de adversari, se referea la o declaratie pe care ati facut-o in anul 2000, in legatura cu posibila mea relatie financiara cu un om de afaceri. Dumneavoastra nu sunteti dator cu nimic, domnule presedinte, decat poate cu palaria pe care ati aruncat-o multimii si care a constituit unul din momentele savuroase ale acelei seri memorabile. Dumneavoastra insa cred ca sunteti dator fata de dumneavoastra insiva. De aceea, opinia mea este ca dumneavoastra ar fi trebuit sa comunicati presedintelui Comisiei Europene faptul ca dumneavoastra insiva v-ati retras acele declaratii", i-a transmis Vosganian sefului statului. El a explicat ca, in mod normal, dupa nominalizarea sa pentru functia de comisar european, ar fi trebuit sa fie invitat la Palatul Cotroceni. "Dumneavoastra, domnule presedinte, ati luptat impreuna cu mine in acesti 16 ani. Atunci cand am fost in tabere adverse, a castigat doar unul dintre noi sau am pierdut impreuna. Atunci cand am luptat impreuna, am castigat de fiecare data, si noi doi stim ca puterea are un pret, politica are un pret, dar atunci cand doresti cu orice pret sa castigi puterea, poate sa devina periculos si pentru cei impotriva carora aceste intentii se indreapta", a adaugat senatorul PNL.