Articolul 16 (2) din Constitutia Romaniei prevede ca "nimeni nu este mai presus de lege". Nu de putine ori insa, folosindu-se de statutul sau de sef al statului, presedintele Basescu a obtinut si folosit informatii pentru distrugerea adversarilor politici, chiar daca legea nu i-o permitea nici lui
Potrivit Jurnalul National, de-a lungul celor trei ani de mandat, respectarea legii a devenit un laitmotiv in declaratiile si discursurile publice ale presedintelui Basescu. Numai ca de multe ori seful statului insusi a fost cel care a incalcat legea, terenul predilect fiind Justitia. Folosindu-se de calitatea de sef al statului (in virtutea caruia s-a si autodeclarat cea mai informata din Romania), Traian Basescu a deschis usi, atat siesi, in batalia politica, cat si celor care i-au fost aproape. Si asta chiar prin incalcarea legii.

COMISIA TISMANEANU. Un caz relativ recent a avut loc la intocmirea de catre o comisie prezidentiala a raportului Tismaneanu in baza caruia presedintele Traian Basescu a condamnat comunismul in Parlament. Cu girul sefului statului, membrii comisiei au avut acces neingradit la documente. "Ii asigur domnului Tismaneanu acces sigur, respectand legile statului roman. Dar nu va fi segment al vreunei arhive, oricat ar fi ea de secretizata, pe care sa doriti sa o accesati si sa nu puteti sa o accesati, pentru ca, fiind comisie prezidentiala, va pot asigura ca seful statului roman are acces in orice arhiva", declara Basescu. Si dadea aceste asigurari in conditiile in care articolul 22 al Legii Arhivelor Nationale (16/1996) prevede, fara a stabili exceptii, ca "documentele a caror cercetare poate afecta interesele nationale, drepturile si libertatile cetatenilor, prin datele si informatiile pe care le contin, sau cele a caror integritate fizica este in pericol nu se dau in cercetare".

Tot Jurnalul National informeza ca Basescu a fost sanctionat profesional inainte de 1989, la fel ca Norica Nicolai, dar asta nu l-a impiedicat apoi sa accepte de doua ori postul de ministru la Transporturi.

Grupul de Investigatii Politice (GIP) condus de Mugur Ciuvica a dezvaluit ieri ca Traian Basescu a fost demis in mai 1989 din functia de sef al reprezentantei Navrom la Anvers pentru "grave nereguli profesionale". Concret, Traian Basescu a fost acuzat ca a semnat incorect factura de reparare a navei Zimnicea, reparatiile fiind efectuate la Anvers, in ianuarie 1989. Comunicatul GIP este insotit si de raportul comisiei de ancheta din cadrul Ministerului Transporturilor, potrivit careia comandatul navei "a semnat partial" factura de reparatii, iar reprezentantul Navrom la Anvers a semnat-o in intregime, "depasindu-si atributiunile".

TERMENE. Legea 16/96 cuprinde in anexa si o lista a termenelor dupa care pot fi date in cercetare documentele privind interesele nationale, drepturile si libertatile cetatenilor. Astfel, documentele medicale, dupa o suta de ani de la crearea lor; registrele de stare civila, dupa o suta de ani de la crearea lor; dosarele personale, dupa 75 de ani de la crearea lor; documentele privind viata privata a unei persoane, dupa 40 de ani de la moartea acesteia; documentele referitoare la siguranta si integritatea nationala, dupa o suta de ani de la crearea lor; documentele privind afacerile criminale, dupa 90 de ani de la crearea lor; documentele privind politica externa, dupa 50 de ani de la crearea lor; documente ale societatilor comerciale cu capital privat, dupa 50 de ani de la crearea lor; documentele fiscale, dupa 50 de ani de la creare; documentele notariale si judiciare, dupa 90 de ani de la crearea lor.

Mai mult, cheia de la arhive data de Basescu Comisiei Tismaneanu a starnit nemultumiri. Mai multi istorici au criticat faptul ca membrii Comisiei Tismaneanu foloseau documentele la care au avut acces in baza permisului prezidential de libera trecere nu numai pentru intocmirea raportului de condamnare a comunismului, ci si ca material pentru viitoare carti personale, ceea ce duce la concurenta neloiala.

CAZUL ILIESCU. Pe de alta parte, dar numai declarativ, seful statului a sustinut ideea desecretizarii arhivelor si pentru multime, idee sustinuta si intr-un context-cheie: dosarul de cadre al adversarului sau politic, Ion Iliescu. "Imi este greu sa cred ca nu avem dosare de personal ale demnitarilor fostului regim", a spus Basescu. El a sustinut ca demnitarii comunisti aveau dosare de personal, la fel cum "fiecare dintre noi avem, probabil, dosarul de personal la societatile unde lucram". "Arhivele CC sunt pastrate nealterate, ele stau 50 de ani si vor trebui desecretizate", a spus presedintele. Altadata, referindu-se strict la cazul lui Iliescu, Basescu s-a declarat convins ca dosarul acestuia exista. "Dosarul domnului Iliescu, imi este greu sa cred ca nu avem dosare de personal, sunt convins ca avem dosarul in arhivele de personal ale CC", a spus Basescu. Cu o alta ocazie, la 15 mai anul trecut presedintele suspendat Traian Basescu a declarat in cadrul unei emisiuni televizate ca discursul lui Ion Iliescu este "un discurs obisnuit unui activist de partid obisnuit sa minta". Iliescu a fost unul dintre creierele puciului care a dus la suspendarea sa, a acuzat Basescu, afirmand ca la baza reactiei violente din partea fostului sef de stat sta un lucru extrem de grav: in dosarul Revolutiei se prefigureaza acuzatia de genocid, care il priveste direct.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.