Premierul Calin Popescu Tariceanu va mentine nominalizarea Noricai Nicolai pentru ministerul Justitiei si va invoca precedentul deciziei Curtii Constitutionale in cazul Cioroianu, iar un raspuns in acest sens va fi transmis presedintelui Traian Basescu, au declarat pentru NewsIn surse ministeriale.

Surse ministeriale liberale au declarat ca nu se pune problema inlocuirii Noricai Nicolai, care beneficiaza de sustinerea Biroului Politic Central al partidului, iar argumentul cel mai puternic invocat de premier se refera la decizia Curtii Constitutionale in cazul lui Adrian Cioroianu, decizie care spune ca presedintele poate cere sefului Executivului o alta nominalizare, daca constata probleme de incompatibilitate sau de ordin legal.

Or, spun liberalii obiectiile presedintelui au fost cele legate de imaginea negativa a senatorului PNL. Nici in cazul lui Cioroianu presedintele nu a adus in discutie probleme de ordin legal, invocandu-se doar lipsa de experienta a acestuia in domeniul diplomatiei. "Este clar ca presedintele a vrut sa readuca in discutie incidentul nepoatei de la Senat, care fusese dat uitarii. Pe de alta parte, presedintele a dorit ca alegerile de la CSM (ce vor avea loc joi, nr) sa nu se desfasoare in prezenta unui ministru liberal al justitiei", a comentat unul din liderii PNL.

"Presedintele a mai dorit sa il puna pe Tariceanu intr-o situatie delicata, avand in vedere ca era cunoscuta opozitia sa initiala fata de nominalizarea Noricai Nicolai, sustinuta de vicepresedintii PNL", au mai comentat sursele citate.

Presedintele Traian Basescu i-a cerut premierului ieri, sa propuna un alt ministru pentru protofoliul Justitiei, invocand faptul ca Norica Nicolai are probleme de imagine si nu corespunde citeriilor ce tin de aspectele de moralitate si credibilitate ce trebuie intrunite de un ministru al Justitiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.