Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, a declarat, ieri, la Realitatea TV, ca-si va da demisia din aceasta functie in momentul in care Parlamentul ar vota legea pesedistului Serban Nicolae, care interzice Colegiului sa mai dea solutii de colaborare.

Consiliul a deconspirat, anul trecut, peste 7000 de agenti si colaboratori ai Securitatii. Potrivit Gandul, mIrcea Dinescu a declarat: „Nu stiu daca (n.r. - Serban Nicolae) s-a gandit la viitorul dumnealui sau al altora din partid, dar ceva e in neregula cu aceasta propunere. In clipa in care se va vota legea, eu am plecat, sa stiti, daca se va lucra la modul asta, smecheresc“, a precizat Dinescu, adaugand ca i se pare ridicola ideea modificarii atributiilor CNSAS intr-un an electoral. “E un an important, vor fi alegeri, anul acesta vom umbla din nou in cazanul de smoala si rahat. Multi pitulici se tem”. Mircea Dinescu nu vede nicio problema in desfiintarea Colegiul CNSAS, dar nu acum, ci “dupa prezidentialele din 2009”.


Legea lui Serban Nicolae (care propune, printre altele, publicarea dosarelor de colaborator pe net sau in Monitorul Oficial) este considerata “neserioasa” si de catre aripa conservatoare din CNSAS. Corneliu Turianu a interpretat ironic, pentru NewsIn, initiativa pesedistului: “Adica Domnia Sa zice sa nu mai analizam noi dosare si sa nu mai luam decizii... Deci sa facem un fel de pravalie, de bucatarie interna, un institut de istorici care doar sa cotrobaie printre dosare... pai, daca e sa punem doar dosarele pe internet, cu doi-trei electronisti, ai rezolvat toata problema Securitatii, sau sa se accepte un sistem... te duci si ceri direct din depozitele Securitatii, cine le-o mai tine, dosarul respectiv!...“

Realitatea adauga ca Senatorul PSD, Serban Nicolae sustine ca momentul depunerii proiectului este unul foarte potrivit, pentru ca nu vrea sa influenteze dezbaterea electorala. "Ciudat mi se pare" - a spus acesta - "ca in momentul in care judecatorii deliberau asupra cererii de suspendare, presedintele se interesa la presedintele CNSAS despre eventualele dosare ale judecatorilor de la Curtea Constitutionala". Nicolae a contestat procedurile CNSAS, sustinand ca deciziile date pana acum de catre membrii Colegiului sunt marcate de subiectivism, influentate politic si de aceea nu sunt corecte.

"CNSAS nu da verdicte, este vorba despre niste decizii referitoare la o posibila incompatibilitate, atrage atentia ca exista o problema", a explicat Cazimir Ionescu, membru CNSAS, statutul comisiei.

PSD a depus la camera Deputatilor un proiect de lege, care prevede ca CNSAS sa nu mai dea verdicte de colaborare cu fosta Securitate, iar singura atributie a membrilor Colegiului sa fie aceea de a decide daca vor fi facute publice anumite dosare. Deciziile Colegiului, aflate in procedura de contestare in instanta, vor fi anulate, mai prevede proiectul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.