Retineri, arestari, dar si eliberari spectaculoase, acuzatii extrem de grave, interceptari si filaje, inculpati cu functii inalte in stat, dosare dezbatute intens in salile de judecata, dar si in ziarele si talk-show-urile televizate.

Asa s-ar putea descrie in cateva cuvinte anchetele celebre incepute in Justitia anului 2007. Atmosfera pare aproape trasa la indigo cu zilele din anii trecuti in care au fost declansate cu tam-tam marile anchete in dosarele Nastase, Tender, Copos, Patriciu, azi aflate intr-o stare prevestitoare de finaluri in "coada de mata".

Cateva dintre cazurile celebre ale anului au provocat demisii, scandaluri politice sau controverse fara precedent si sunt inca departe de momentul in care vor fi transate definitiv prin sentinte date de judecatori.

"CALTABOSUL". Unul dintre dosarele care intrunesc cu prisosinta caracterizarile de mai sus este cel de coruptie instrumentat pe numele fostilor ministri ai Agriculturii Decebal Traian Remes si Ioan Avram Muresan. Ancheta procurorilor DNA a iesit la rampa la data de 6 octombrie 2007, cand Muresan a fost retinut pentru 24 de ore sub acuzatia ca ar fi intermediat mituirea lui Remes. Dus in fata unui judecator cu propunerea de arestare preventiva, Muresan a fost lasat in libertate, pe motiv ca nu prezinta pericol pentru ordinea publica. Cu ocazia acestui proces a iesit insa la iveala intreaga poveste a cazului, mult mai "condimentata" decat se anunta initial. Anchetatorii DNA au scos la atac artileria grea, in incercarea de a obtine incatusarea lui Muresan. Asa s-a aflat despre filajele si interceptarile pe baza carora acesta era acuzat ca in septembrie 2007 ar fi fost intermediarul omului de afaceri Gheorghe Ciorba pentru "cumpararea" ministrului Remes cu 100 de litri de palinca, niscaiva caltabosi si 15.000 de euro. La scurt timp de la momentul in care procurorii anticoruptie au cerut sefului statului avizul pentru urmarirea penala a lui Remes, postul national de televiziune a difuzat imagini ce pareau a proveni direct din dosarul de urmarire penala. Filmarea ii infatisa pe Remes si pe Muresan in timpul unei intalniri ce a avut loc intr-un restaurant bucurestean. Ministrul de atunci al Agriculturii ii spunea lui Muresan sa ii puna ceva in servieta. Acel ceva era, potrivit anchetatorilor, suma de bani transmisa de afaceristul Ciorba. O alta imagine il arata pe Muresan in ziua in care primise citatia de la DNA. Intr-o discutie cu Ciorba, in timpul careia acesta a avut asupra sa o camera de filmat data de procurori, fostul ministru parea ca il invata pe afacerist ce sa spuna si ce nu anchetatorilor. Sub presiunea acestor noi dezvaluiri, care au iscat aprobari si critici deopotriva, Decebal Traian Remes a demisionat din functia de ministru al Agriculturii. Cei doi acuzati si-au sustinut insa constant nevinovatia si au declarat pe rand ca ancheta procurorilor anticoruptie reprezinta de fapt un razboi politic.

"SPIONAJ SI TRADARE". Dosarul "Spionaj si tradare", care a incheiat anul judiciar 2006 cu eliberarea celor patru arestati, Stamen Stanchev, Vadim Benyatov Don, Dorinel Mucea si Mihai Donciu, a continuat sa suscite interes si anul trecut. Trimis in judecata doar partial, cazul s-a impotmolit de la primele termene in instanta pe aspecte de procedura solutionate abia la finele lui 2007. Unul dintre inculpati, consultantul international Vadim Benyatov, a reusit totusi sa obtina de la judecator permisiunea de a parasi Romania. Al doilea cetatean strain, Stamen Stanchev, a incercat si el sa obtina o "invoire" similara, invocand situatia problematica a familiei sale, dar instanta nu i-a acordat pana acum dreptul de a parasi tara. Ei sunt acuzati ca au constituit un grup infractional organizat cu scopul de a obtine si folosi informatii secrete de stat pentru castigarea unor licitatii in domenii strategice ale economiei romanesti. In acheta procurorilor DIICOT se afla o alta parte a acestui caz, in care sunt cercetati doi fosti ministri in cabinetul Tariceanu, Codrut Seres si Zsolt Nagy. Toti acuzatii sustin ca sunt nevinovati. Dosarele ministrilor Justitiei si Muncii, Tudor Chiuariu si, respectiv, Paul Pacuraru, sunt alte doua cazuri lansate cu tam-tam. Si ele sunt in stand-by, pentru obtinerea aprobarii de cercetare.

FUGA LUI OMAR. La un an de la misterioasa disparitie a lui Omar Hayssam si la cateva luni de cand sotia si copiii acestuia au reusit sa ajunga legal in Siria, procurorii DIICOT au finalizat ancheta in cazul fugii omului de afaceri. Potrivit rechizitoriului, Omar a reusit sa pacaleasca vigilenta autoritatilor romane cu ajutorul fratilor sai Mahmoud si Mukhles si al armatorului navei Iman-T, Mustafa Tartoussi. Debutul procesului a insemnat insa si un esec al procurorilor si a prevestit o judecata lunga si dificila: solicitarea anchetatorilor de arestare preventiva a armatorului Taroussi a fost respinsa de Curtea de Apel Bucuresti. Urmatorul termen de judecata a fost fixat pentru data de 24 ianuarie 2008.

ENIGMA ELODIEI. De departe, cel mai mediatizat si controversat caz al anului trecut este cel al disparitiei avocatei din Brasov Elodia Ghinescu, eveniment petrecut la sfarsitul lunii august. "Unde este Elodia Ghinescu, vie sau moarta?", aceasta pare sa fie unul dintre misterele anului 2007, chiar si dupa punerea sub acuzare a sotului avocatei, politistul Cristian Cioaca, suspectat ca ar fi omorat-o. Uniforma lui de politist gasita in padure, urmele de sange din casa si din portbagajul masinii n-au fost suficiente pentru arestarea lui Cristian Cioaca, el fiind cercetat in stare de libertate. El a sustinut tot timpul ca e nevinovat, afirmand ca sotia lui ar trai ascunsa undeva, in timp ce parintii Elodiei sustin varianta uciderii. In ultimele sase luni ale anului, sute de jandarmi si politisti, ajutati de caini specializati in gasirea cadavrelor, scafandri au scotocit padurile si lacurile din imprejurimile Brasovului, Argesului, Covasnei, fara nici un succes.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.