Eurodeputatii romani si-au inceput ieri mandatul, cu participarea la prima lor sesiune in plen de la Strasbourg, unde au fost prezentati colegilor europeni, dar au si intreprins toate demersurile birocratice pentru instalarea in functie, dupa care au intrat direct in activitatea parlamentara, informeaza NewsIn.

Eurodeputatii au optat pentru comisiile din care vor sa faca parte, seful delegatiei romane din PPE-DE, Sorin Frunzaverde, spunand ca urmeaza acum procesul firesc de negociere in cadrul grupului politic si intre grupuri pentru redistribuirea locurilor disponibile. "Probabil ca saptamana viitoare la Bruxelles se vor contura mai bine componentele comisiilor", a aratat acesta. "Grupul PPE-DE este mai numeros, dar nu intr-atat de numeros incat sa schimbe substantial componenta acestor comisii", a completat Frunzaverde.

Liderul delegatiei Romaniei in grupul popularilor a spus ca dupa formalitatile care au fost de indeplinit, astazi s-a trecut la vot. "Cred ca nu avem timp sa ne gandim cat de complicat este, pentru ca trebuie sa ne punem pe treaba. Am mai avut colegi care au activat in Parlamentul European si asta ne poate fi de ajutor", a punctat Frunzaverde.

Pe acelasi ajutor al eurodeputatilor cu experienta mizeaza si Sebastian Bodu. Acesta a descris prima zi si jumatate in Parlamentul European drept "foarte agitata, foarte incarcata".

"N-am avut timp sa respiram. Ni s-au facut poze de la intrare, ne-au dat ecusoanele, am avut sedinta de grup politic, ni s-a facut instructajul", a descris eurodeputatul Sebastian Bodu, aceasta prima zi petrecuta la Strasbourg. "Mi s-a parut foarte buna organizarea, la instructaj au venit vreo 6-7 persoane care fiecare dintre ele ne-a explicat pe cate un domeniu tot ce aveam nevoie sa stim, de la pensii la asigurari sau deconturi. Apoi am intrat in plen, am primit cardul de vot si l-am incercat sa vedem daca functioneaza", a completat Bodu.

Eurodeputatul popular, Bodu a recunoscut ca se asteapta ca prima zi sa fie mai relaxata, dar imediat ce a inceput sedinta de grup politic deputatii romani au fost introdusi in subiect, li s-a pus ordinea de zi in fata si au fost tratati precum vechi membri ai grupului.

Reprezentantul PNL, Daniel Daianu, a refuzat sa isi spuna prioritatile, argumentind ca planurile sale nu se schimba de pe o zi pe alta si ca a vorbit destul despre ele in Romania. "Credeti ca m-am nascut ieri?", a intrebat acesta indignat atunci cand i s-au cerut impresii despre prima zi in calitate de eurodeputat roman, sugerand ca i se pare irelevant faptul ca este pentru prima data reprezentant al Romaniei in institutia europeana.

Titus Corlatean a marturisit ca a avut "usoare emotii" astazi, cand a votat pentru prima data in plenul de la Strasbourg. Emotiile i-au fost pricinuite de procedurile complexe, dar buna organizare din PE face lucrurile mai usoare.

Eurodeputatul Titus Corlatean a remarcat birocratia europeana, numeroasele hartii care trebuie completate, dar toate aceste "cazne" sunt umbrite de faptul ca delegatii romani au fost bine primiti, informeaza NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.