Premierul roman a cerut fonduri europene pentru romi fara sa stie ca in Romania s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro pentru conferinte, cursuri si evaluari.

Prim-ministrii Italiei si Romaniei au trimis la 7 noiembrie o scrisoare lui Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, in care se solicita sprijin financiar in special pentru integrarea sociala a romilor. "Am scris impreuna o scrisoare catre conducerea Uniunii Europene in care cerem sprijin si resurse pentru integrarea sociala a comunitatilor", a declarat Romano Prodi, in timp ce Tariceanu a precizat ca: "Am discutat despre un pachet de masuri sociale, bazat si pe fondurile europene de solidaritate", adaugand ca atitudinea "de complezenta" a autoritatilor italiene si insuficienta educatie a romilor au constituit premisele care au dus la infractiuni. "Daca au posibilitatea sa munceasca, cred ca vor renunta la infractiuni. Sunt convins ca educatia sta la baza solutionarii acestor probleme, care vor fi rezolvate insa in timp", a mai declarat Tariceanu. Aceasta solicitare de noi fonduri structurale nu a scapat netaxata de presa internationala. The Economist, abordand solicitarea celor doi prim ministri, arata: "Cand esti in incurcatura, intinzi mana si cersesti bani. Este exact ceea ce multi acuza ca fac tiganii tot timpul".

INCLUZIUNE. Premierul roman nu stie, poate, ca in Romania au intrat multi bani europeni pentru proiecte ce vizeaza romii. Mai mult, Romania a detinut din iulie 2005 pana in iulie 2006 presedintia Deceniului de Incluziune Sociala a Romilor, un proiect la care participa noua state din Europa Centrala si de Est (Bulgaria, Cehia, Croatia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Slovacia, Romania si Ungaria) cu scopul de a elimina decalajul dintre romi si restul societatii prin incluziune sociala, antidiscriminare si egalitate de sanse, stabilindu-se patru zone mari de interes: educatie, ocuparea fortei de munca, sanatate si locuire. Printre partenerii Deceniului se numara: Comisia Europeana, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa - OSCE, Consiliul Europei, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Banca Mondiala, Fundatia pentru o Societate Deschisa. Fiecare dintre cele noua state a elaborat un Plan National de Actiune care sa cuprinda propriile politici, in functie de nevoile specifice ale fiecarei tari. In cadrul acestui proiect, Guvernul Romaniei a aprobat la 30 septembrie 2005, prin memorandum semnat de Tariceanu, actiunile pe care Romania le va intreprinde. Costurile au fost introduse la bugetele statului pe anul 2005 si 2006, iar in sedinta de Guvern de la 17.10.2005 a fost aprobat un imprumut de 58,5 milioane de dolari (47,2 milioane de euro) de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare pentru a sprijini activitati specifice Deceniului. In cadrul Secretariatului General al Guvernului - SGG a luat fiinta Unitatea Implementare Program - UIP, care trebuie sa elaboreze si sa urmareasca programele cu finantare nerambursabila. Interesant este ca printre obiectivele UIP, pe langa imbunatatirea situatiei romilor, se numara, dupa cum se poate observa si pe site-ul SGG, si imbunatatirea propriei imagini. In fata cui?

PHARE 2004-2006. Programul Multianual PHARE 2004-2006 a fost gandit ca un sprijin pentru "consolidarea parteneriatelor la nivel local intre structurile publice si reprezentantii comunitatilor rome", sustinand rezolvarea problemei legate de actele de identitate si pentru locuire, mica infrastructura, activitati generatoare de venit si acces la sanatate. Printre rezultate se avea in vedere si o evaluare exacta a romilor fara acte de identitate, insa nici pana acum nu se stie numarul acestora, ceea ce inseamna ca unul dintre obiective nu a fost realizat. Tocmai de aceea, Jurnalul National a avut o campanie de presa pe aceasta tema: Romanii care nu exista. Un alt obiectiv l-au reprezentat imbunatatirea starii locuintelor, accesul la servicii medicale in interiorul comunitatilor de romi, obiectiv departe de a fi realizat. Din activitatile desfasurate se asteptau elaborarea si implementarea in scoli-pilot de strategii judetene care sa favorizeze accesul la educatie al grupurilor dezavantajate; cresterea capacitatii scolilor de a aborda problemele legate de incluziunea romilor; consolidarea programului privind mediatorii scolari; revizuirea programei scolare, pentru a intelege nevoile elevilor romi si a comunitatii din care provin. Valoarea totala a acestui proiect multianual a fost de 45,66 milioane de euro, din care 35 au venit din bugetul UE, restul fiind contributia Guvernului roman. Institutiile responsabile de aceste proiecte sunt SGG si Ministerul Educatiei si Cercetarii. Se mai are in vedere cresterea capacitatii si disponibilitatii autoritatilor publice de a colabora cu reprezentantii romilor, in conditiile in care functionarii publici sunt obligati sa isi faca treaba indiferent de persoana care i se adreseaza. Banii mai sunt alocati pentru a stabili o evaluare si o metodologie pentru rezolvarea problemei legate de cartile de identitate. Tot aici mai intra si o campanie de sensibilizare a opiniei publice in ceea ce priveste romii, formarea inspectorilor scolari si a cadrelor didactice pentru educatia la gradinita.

BENEFICIARII. Implementarea Programului Multianual coincide cu cea a Deceniului, beneficiarii fiind institutiile centrale si descentralizate ale Guvernului, autoritatile locale si sectorul care se ocupa cu problemele romilor, insa cei care ar trebui sa profite de pe urma acestui proiect sunt romii si elevii din "zonele de educatie prioritare". Programul multianual se deruleaza in trei etape si prevede: activitati de consultanta a institutiilor implicate in implementarea Strategiei Nationale de Imbunatatire a Situatiei Romilor - SNISR, inclusiv a ONG-urilor rome; elaborarea unei metodologii de monitorizare si evaluare a implementarii SNISR si pregatirea institutiilor implicate in acest proces; estimarea numarului de romi care nu au acte de identitate; desfasurarea unor campanii impotriva discriminarii si pentru informarea romilor asupra drepturilor pe care le au; facilitarea accesului la servicii sociale, ajutoare de stat si piata muncii pentru romii care sunt exclusi de la aceste beneficii sociale; evaluarea impactului si a rezultatelor in ceea ce priveste proiectele privind accesul la educatie. Programul Multianual PHARE 2004-2006 va fi implementat incepand cu anul 2005, finalizarea sa fiind prevazuta la sfarsitul anului 2009.

ALTE PROGRAME. Incepand cu noiembrie 2003, Agentia Nationala pentru Romi - ANR desfasoara programul PHARE 2002 "Sprijin pentru Strategia Nationala de Imbunatatire a Situatiei Romilor" in valoare de 7,6 milioane de euro, din care 1,6 milioane au reprezentat cofinantarea Guvernului Romaniei. In acest program, 1,2 milioane de euro au fost cheltuiti pentru organizarea si desfasurarea a numeroase cursuri legate de "intarirea capacitatii locale" la care au participat personalul ANR, experti din cadrul Birourilor Judetene pentru Romi, experti locali romi din cadrul primariilor, reprezentanti ai ONG-urilor rome, membri ai Directiilor de Sanatate Publica. Totodata, s-a oferit consultanta comunitatilor de romi si au fost sprijinite initiativele "pentru a se creste capacitatea la nivel local de elaborare de proiecte destinate comunitatilor de romi". In 2004 au fost selectate si finantate 65 de proiecte, dintre care: 17 proiecte in valoare de 647.196 de euro in domeniul sanitar, 34 de proiecte in valoare de 1.482.908 euro in domeniul pregatirii profesionale si al activitatilor generatoare de venit si 14 proiecte in valoare de 2.189.834 de euro in domeniul infrastructurii si locuintelor sociale.

EDUCATIA. La 10 septembrie 2002 a fost lansat un proiect intitulat: "Imbunatatirea accesului la educatie al grupurilor dezavantajate, in special al romilor" cu un buget total de patru milioane de euro al carui obiectiv a fost accesul la educatie, frecventarea cursurilor si prevenirea abandonului scolar. In cadrul acestui proiect se puteau depune documentantii si pentru achizitia de frigidere, masini de gatit (in limbaj de lemn institutional: instalarea sau reabilitarea facilitatilor tehnice pentru pregatirea, conservarea si asigurarea hranei pentru copii). In 2001, in cadrul altui program de doua milioane de euro au fost finantate 40 de proiecte, printre care si infiintarea unei agentii de presa a romilor care sa furnizeze presei stiri legate de viata romilor. Dupa aproape un an de la lansare, proiectul s-a stins din cauza lipsei de fonduri. In paralel cu activitatile Deceniului, Institutul pentru o Societate Deschisa si Banca Mondiala au infiintat un Fond pentru Educatia Romilor, din care vor fi acordate finantari nerambursabile pentru programe guvernamentale si neguvernamentale vizand educatia. In cazul Romaniei, la o prima evaluare a nevoilor educationale ale romilor, s-a estimat ca sunt necesare 150 de milioane de dolari in urmatorii zece ani.

ROMI VS VACI. Pentru diferite proiecte, contributia financiara a Uniunii Europene a fost fixata la maximum 405,3 milioane de euro, finantari nerambursabile pentru care se mai fac plati, pana la sfarsitul lunii noiembrie 2007. Comisia Europeana a aratat ca s-au alocat pentru incluziunea romilor in cinci ani peste 275 de milioane de euro, suma care va depasi 750 de milioane, pentru ca s-a dovedit ca investitiile au avut rezultate notabile, comunitatile de romi urmand sa devina independente financiar, integrate pe piata muncii si vor contribui la progresul societatii. Secretarul de stat Gruia Bumbu, presedintele ANR, a spus ca exista o problema in corelarea si armonizarea politicilor pentru romi in Romania, din cauza ca exista foarte multe documente si recomandari nationale si internationale care nu sunt cuprinse intr-un singur document de referinta: "E foarte greu sa obtinem rezultate concrete in comunitate, acolo unde trebuie sa ajunga si banii si schimbarea. Fara corelarea politicilor publice pentru romi este foarte greu sa obtinem ceva concret in comunitate. Sunt foarte multe proiecte de care nu se stie si e foarte posibil ca aceste proiecte sa se suprapuna din cauza multitudinii de finantari si neexistentei unei evidente clare a acestora. In momentul de fata nu stim cati bani au fost atrasi de ONG-urile rome si nerome care aveau ca beneficiari si romii. Comisia Europeana spune ca s-au alocat 240 de milioane de euro pentru 10 milioane de romi. Pare o suma foarte mare, dar, daca stam sa calculam, reiese ca pentru un rom s-a cheltuit in jur de trei euro pe an, in timp ce UE ofera o subventie de 32-35 de euro pe an pentru o vaca".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.